Criza greacă la Euro 2012. Naţionala e aproape eliminată din competiţie

Reprezentativa Greciei a pierdut cu 1-2 disputa cu Cehia, primind două goluri în primele şase minute. Cu un punct după două partide, elenii mai au şanse minime de calificare în sferturile Euro 2012.
Romania TV
12 iun. 2012, 19:04
Criza greacă la Euro 2012. Naţionala e aproape eliminată din competiţie

Zdrobită de Rusia, în primul meci jucat la Euro 2012, naţionala Cehiei nu avea voie să facă paşi greşiţi contra Greciei, dacă vroia să mai spere la un loc în sferturile de finală.

În cele patru zile scurse între meciuri, cehii au pus la punct o eficientă schemă-şoc prin care să-şi anestezieze adversarul, iar în minutul 6 al disputei de la Wroclaw conduceau deja cu 2-0. Jiracek şi Pilar au fost marcatorii, iar grecii aveau să pătimească în continuare, chiar dacă n-au mai scos mingea din plasă. Accidentărilor şi suspendărilor de după meciul cu Polonia i-a urmat acum o altă indisponibilitate importantă, a portarului Chalkias, accidentat în minutul 20 şi înlocuit cu Sifakis.

Şi totuşi grecii au avut ceva speranţe după pauză, când au redus din diferenţă după o eroare incredibilă a lui Petr Cech. Goalkeeper-ul lui Chelesea a scăpat mingea în picioarele lui Gekas, care a îndeplinit o simplă formalitate. Era minutul 53, însă cehii au reuşit să menţină avantajul de 2-1 până la final. La acest scor, grecii mai au şanse minime să se califice din grupă, în timp ce naţionala Cehiei ar urma să lupte pentru un loc în sferturi în ultima etapă, cu ţara gazdă, Polonia.

În al doilea meci din grupa D, Rusia – Polonia 1-1.

Clasamentul grupei A: 1. Rusia – 4 puncte, 2. Cehia – 3 puncte, 3. Polonia – 2 punct, 4. Grecia – 1 punct.

Au mai rămas de jucat:

Sâmbătă, 16 iunie

Meciul numărul 17: la Wroclaw (ora 21.45, Dolce Sport), Cehia – Polonia

Meciul numărul 18: la Varşovia (ora 21.45, TVR 1), Grecia – Rusia

 

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Statul român începe să caute aur. Apele din Maramureș unde s-ar putea ascunde o comoară
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil