CRIZĂ ÎN SUA. Obama este împotriva amânării cu câteva săptămâni a termenului privind plafonul datoriei

Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat sâmbătă ostil faţă de ideea de a amâna cu câteva săptămâni termenul privind plafonul datoriei SUA, punct crucial al discuţiilor cu republicanii în cea de-a douăsprezecea zi crizei bugetare
Romania TV
12 oct. 2013, 14:25
CRIZĂ ÎN SUA. Obama este împotriva amânării cu câteva săptămâni a termenului privind plafonul datoriei

În alocuţiunea sa săptămânală, preşedintele american Barack Obama a avertizat că n-ar fi inteligent, cum avansează unii, de a amâna cu două luni termenul privind plafonul datoriei ţării şi de a cocheta cu primul default intenţionat în mijlocul sezonului comercial de Crăciun.

„Pagubele pentru reputaţia de debitor fără cusur a SUA nu vor provoca doar o cădere pe pieţe. Ar fi mai scump de a împrumuta pentru toţi americanii”, a subliniat liderul democrat, angajat de la începutul lunii octombrie într-o confruntare cu adversarii săi politici pe tema bugetului statului federal.

În lipsa unui vot în Congres privind veniturile şi cheltuielile, SUA sunt prinse de la 1 octombrie într-o paralizie administrativă. Sute de mii de funcţionari au primit ordin să stea acasă, provocând consecinţe în lanţ în întreaga ţară.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Cine va fi titularizat de Gică Hagi în absența lui Ionuț Radu! Adi Ilie: „Și eu am trecut prin asta”
Capital.ro
Amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă regulile UE. Ce practici online sunt vizate
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România