Croaţii, la urne în primul tur de scrutin al prezidenţialelor

Croaţii votează duminică în cadrul unor alegeri prezidenţiale ce riscă să slăbească poziţia conservatorilor aflaţi la putere, cu câteva zile înainte de preluarea preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, transmite AFP preluat de agerpres.
Romania TV
22 dec. 2019, 08:22
Croaţii, la urne în primul tur de scrutin al prezidenţialelor

Secţiile de vot s-au deschis pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Secţiile de vot vor fi deschise între orele 06.00 şi 18.00 GMT, primele rezultate fiind aşteptate după 19.00 GMT. Lupta se anunţă suficient de strânsă pentru ca deznodământul să se amâne pentru un al doilea tur de scrutin, pe 5 ianuarie.

Preşedinta în funcţie, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, este ameninţată de la stânga de fostul său prim-ministru social-democrat, Zoran Milanovic, şi concurată de la dreapta de un cântăreţ populist, Miroslav Skoro, care îi divizează tabără.

Kolinda Grabar-Kitarovic, 51 de ani, a devenit preşedinte în 2015, o funcţie cu atribuţii în mare parte onorifice. Ea este susţinută de partidul de centru-dreapta HDZ, care domină viaţa politică de la declararea independenţei în 1991.

Cu 24% din intenţiile de vot, Kolinda Grabar-Kitarovic se află cot la cot cu Zoran Milanovic.

Miroslav Skoro, ce se prezintă ca independent, este creditat cu poziţia a treia, având 18% din intenţiile de vot într-un ultim sondaj, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit analiştilor, o înfrângere a Kolindei Grabar-Kitarovic ar complica şansele HDZ şi ale prim-ministrului Andrej Plenkovic, un moderat, în alegerile legislative prevăzute în principiu în toamna lui 2020.

De la 1 ianuarie, guvernul său va fi responsabil cu asigurarea preşedinţiei Consiliului UE timp de şase luni, în care, cel mai probabil, Marea Britanie va părăsi Uniunea, iar ţări din Balcanii Occidentali vor bate la porţile acesteia. Din cei 3,8 milioane de alegători, în jur de 170.000 trăiesc în afara ţării, mai ales în Bosnia.

Ca şi vecinii săi balcanici, Croaţia se confruntă cu un exod al locuitorilor săi, un fenomen care s-a accelerat după aderarea ţării la UE în 2013.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat