Cronică: Jucăriile domnului Scorsese

Sunt ferm convinsă că toată lumea o să vă spună câte premii a luat pănă acum, câte statuete la Oscar, câte şi mai câte, mai ales cât de minunat este filmul ăsta. Eu nu o să vă spun mai nimic din toatea aceste lucruri. O să spun doar: Da! Este un film bun, pentru că indiferent ce ar atinge Martin Scorsese, reuşeşte să îl transforme în ceva aproape perfect. Aşadar, să începem. Personal, cred că regizorul a dorit să se joace, acum la cei 69 de ani ai lui, cu jucăriile pe care, poate, în copilărie nu le-a avut. Este un răspuns firesc la o stare de fapt, pe care mulţi dintre noi o trăim. Diferenţa dintre noi şi el este că dl Scorsese are tot ceea ce îi trebuie pentru a creea propria lume de joc, adică propriul teren.

HUGO  este primul film pe care regizorul îl realizează atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici Şi mai este realizat folosind cele mai noi tehnologii în materie de 3D. Filmul se bazează pe romanul The Invention of Hugo Cabret, publicat de Brian Selznick în 2007, apărut şi la noi. Diferenţa dintre Martin Scorsese şi alţi regizori/producatori de la Hollywood, atunci când îşi doresc un film în 3D este una de cultură, educaţie şi, în special, stil. Dacâ James Cameron a ales un sf în 3D pentru Avatar, Scorsese s-a refugiat într-un fantastic plin de simbolurile şi substanţa secolului trecut, pentru că acţiunea  se petrece într-o gară din Parisul anilor 30.

Nu o să vă povestesc acţiunea şi subiectul din film. Dar am subliniat acest aspect pentru că este foarte important pentru Scorsese. Doar aşa putea regizorul să îl reamintească pe marele Georges Méliès şi  al său memorabil film  Le voyage dans la lune, din 1902, care va avea o mare influenţă în destinul personajului Hugo. Într-un  discurs de secol XXI, folosind limbajul 3D, Martin Scorsese le spune celor de azi şi le reaminteşte celor mai puţin tineri, de începuturile cinematografului şi de rolul esenţial  pe care l-a jucat Georges Méliès  în  dezvoltarea filmului ca artă . Cred că după  acest film, cei care doresc  lansarea la apă cu filme 3D ar trebui să se gândească de două ori atunci când  se apucă de poveste, de scenariu. Aici este marea artă a lui Scorsese. Nu 3D-ul,  ci felul cum poţi aduce la lumină, filmul mut şi să îl pui din nou în discursul acestor vremuri. Câţi ştiu astăzi sau îşi amintesc alţii, de celebrul tren al fraţilor Lumiere, secvenţa care a copleşit publicul aflat pentru prima dată în sala  de cinema, acel tren care intră în gară, moment despre  care Scorsese nu ezită să discute în Hugo? Nu ai nevoie de Pandora pentru a crea o lume în care să te refugiezi, nu trebui să “minţi” publicul cu posibilitatea unei lumi mai bune, ci poţi să îi spui că lumea pe care o caută şi de care are nevoie pentru a reînvăţa să respire, este chiar în tine, în amintirea ta şi mai ales în memoria atât de vie a cinematografului de la început de secol XX.

Filmul oferă  mai multe praguri de “lectură”, ceea ce, azi, doar unul ca Scorsese putea face. Nu mă miră că ne provoacă la aşa ceva, doar el este cel care a mai creat “ULTIMA ISPI TĂ A LUI ISUS”, “ KUNDUN”, “ VÂRSTA INOCENŢEI”,  filme care sunt departe de gloanţe, sânge , sunt acele filme care vorbesc despre alegeri personale, despre iubire ca stare de a trăi şi mai ales despre pierderea ei, dar mai vorbesc şi despre liberul arbitru. Sigur, după 10 ani de filme cu Dicaprio, după foarte mulţi ani de filme cu DeNiro, Scorsese a luat o pauză, oferind publicului  HUGO. Filmul lui vine acum, în această perioadă dificilă  la nivel global, el s-a lansat într-o lume răvăşită nu doar de criza economică, dar mai ales de o criză morală. Este percepţia unui creator asupra acestei lumi, din care face parte. Putea Scorsese sa aleagă orice subiect pentru un nou film, doar  că el s-a întors la “începuturile” filmului, la originea artei: la joc. Copilăria ne ajută să ne descoperim si să descoperim lumea prin joc. Adică ne propune într-un alt registru o altă vârstă a inocenţei.