Moartea îi ia unul câte unul. Ajungând la Marseille, sunt întâmpinați cu mare bucurie şi li se oferă adăpost. În dimineata următoare se grăbesc spre port, iar când minunea promisă nu se înfăptuieşte şi mările nu se despart, unii îl acuză pe Etienne de trădare, iar alții aşteaptă cuminți, poate s-o îndura Dumnezeu de ei. După câteva zile, doi comercianți pe nume Hugues Ferreus şi Guillaume de Posqueres se oferă să le pună la dispoziție corăbii pentru a-i transporta în Palestina, în numele Domnului. Etienne acceptă cu entuziasm cele 7 vase care îi poartă departe, iar vreme de 18 ani nu se mai ştie nimic de micii pelerini.

Poveştile despre Etienne ajung şi în zona renană. La numai câteva săptămâni după asumarea misionarismului, Nikolas predică acelaşi mesaj al ascendentului moral asupra cavalerilor a căror lăcomie a dus la prăbuşirea țelului inițial al războaielor. La Köln începe să se adune o armată de copii, grație vorbelor pline de elan ale micului predicator. Spre deosebire de francezii care vor să se înstăpânească cu forța în Tara Sfântă, germanii doresc să realizeze scopul prin convertirea infidelilor. În general, copiii din Renania erau ceva mai în vârstă şi participau mai multe fete decât în grupul lui Etienne. Rangul social varia de la nobili la vagabonzi. Expediția se împarte în două: primul grup, numărând după cronici 20.000, era condus de însuşi Nikolas, care ia ruta Basel-Elveția de vest-Geneva, trecând Alpii prin Mont Cenis. Pierderile omeneşti sunt grele.

La finele lui august mai puțin de o treime izbuteşte să vadă zidurile Genevei. Au permisiune de şedere, iar bucuria îşi face loc în sufletele lor. Dar când mare refuză să asculte, la fel ca la Marseille, dezamăgirea este fără margini, crescând şi suspiciunea unui complot. Unii aleg să rămână în oraş, dar Nikolas continuă călătoria îndreptându-se spre Pisa. Acolo două corăbii transportă o parte dintre ei în Palestina, dar soarta lor rămâne necunoscută. Nikolas însă mai aşteaptă un miracol şi apelează la însuşi papa Inocentiu, înduioşat de pioşenia dar şi de naivitatea lor. Îi îndeamnă cu blândețe să plece înapoi acasă şi să îşi reia misiunea atunci când vor fi mari, acea de a lupta pentru Iisus.

Se cunosc puține despre drumul de întoarcere. Mulți sunt răpuşi de boli sau intemperii, cei mai norocoşi ajung în grija unor familii italiene. Sporadic mai se iveşte câte unul înapoi acasă. Nikolas probabil că nu este printre aceştia. Părinții suferinzi şi indignați însă, cer arestarea tatălui copilului, care i-ar fi susținut inițiativa prostească din aroganță. Acesta este spânzurat.

Soarta nu surâde nici celui de-al doilea grup de copii. Trecând prin Elveția centrală şi Italia poposesc la Ancona, dar marea iarăşi nu se desparte şi copiii se mişcă spre Brindisi. Şi aici întâmpină aceeaşi situație: câteva vase dispuse să ducă un număr în Palestina sau lungul drum spre casă care se sfârşeşte de obicei în mizerie şi moarte.