CSM a luat act de demisia lui Daniel Morar din magistratură

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, marţi, de demisia lui Daniel Morar din magistratură, hotărârea urmând să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie.
Romania TV
04 iun. 2013, 07:32
CSM a luat act de demisia lui Daniel Morar din magistratură

Daniel Morar, numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie.

Plenul CSM a luat act de demisia lui Daniel Morar, la şedinţa de marţi fiind prezenţi şi judecătorii Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Cei doi judecători revocaţi din funcţiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii prin două hotărâri din 26 februarie s-au întors în CSM după ce instanţele au dispus suspendarea actelor până la pronunţarea unor decizii definitive în cazul cererilor de anulare.

După redactarea hotărârii în cazul demisiei lui Daniel Morar, documentul va fi trimis preşedintelui, care urmează să emită decretul de eliberare din funcţie.

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost numiţi la Curtea Constituţională, pe locurile unor judecători ale căror mandate expiră în iunie.

În 25 martie, Daniel Morar a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

În 5 aprilie, Morar anunţa că a decis să se retragă din funcţia de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Morar spunea că atunci când preşedintele şi premierul îţi spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că, rămânând în fruntea PICCJ, împiedici numirile în Ministerul Public sau eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci.

În aceeaşi zi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ începând din 15 aprilie, la solicitarea acestuia.

Tot atunci s-a decis detaşarea lui Morar în funcţia de consilier al preşedintelui CSM, Oana Schmidt Hăineală, până când acesta va prelua funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Daniel Morar declara, la sfârşitul lunii martie, că numirea lui ca judecător la Curtea Constituţională nu este tocmai ce şi-a dorit, dar preciza că oamenii mai fac şi schimbări radicale în viaţă.

„Probabil şi eu am făcut. Opt ani anticorupţie, alţi 14 ani urmărire penală şi judiciară ca procuror, acum facem o schimbare radicală”, spunea atunci Morar.

Întrebat atunci cum comentează acuzaţiile că nu ar fi pregătit pentru mandatul de la Curtea Constituţională, Daniel Morar a răspuns: „O să vedeţi că sunt pregătit”.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declara în 25 martie că numirea de către preşedintele Traian Băsescu a lui Morar ca membru al Curţii „îndeplineşte condiţiile legale”, el adăugând că fostul şef al DNA „a dovedit că este pregătit profesional”.

Întrebat dacă numirea unui procuror în funcţia de membru al Curţii Constituţionale nu încalcă spiritul legii fundamentale, Zegrean a răspuns că „mai sunt foşti procurori care au activat în cadrul Curţii şi nu le-a pus nimeni nicio piedică”.

Preşedintele CCR a spus că şi procurorii sunt la fel de magistraţi ca şi judecătorii, adăugând din nou că în Constituţie nu se face o delimitare la condiţia pentru membrii Curţii privind experienţa în justiţie între judecători şi procurori.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: i-a revenit pulsul în ambulanță și a fost dus la Spitalul Universitar. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Lege nouă adoptată: românii pot primi pensie și asigurare medicală dacă muncesc în gospodărie. Cum funcționează sistemul tichetelor casnice
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci persoane încarcerate în urma unui grav eveniment rutier în Cluj! Două mașini s-au izbit puternic
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Pensie anticipată 2026. Ce schimbări s-au adus anul acesta pentru milioane de români
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj