CSM cere ANI să verifice dacă procuroarea Dorina Danielescu este incompatibilă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, luni, Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să verifice dacă procuroarea Dorina Danielescu, consilier personal al ministrului Apărării, este incompatibilă, fiind şi colonel activ, grad obţinut la solicitarea ei.
Romania TV
30 iul. 2012, 12:09
CSM cere ANI să verifice dacă procuroarea Dorina Danielescu este incompatibilă

CSM solicită efectuarea unor verificări din partea ANI în legătură cu existenţa unei eventuale stări de incompatibilitate între calitatea de procuror a Dorinei Danilescu, de la parchetul Curţii de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) în funcţia de consilier al ministrului, şi calitatae de ofiţer activ al Armatei Române, dobândită de magistrată la solicitarea sa, prin ordinul ministerial numărul 334 din 16 iulie 2012.

CSM invocă prevederile articolului 5 – (1) din legea 303/2004, potrivit căruia: „Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii”.

Daniela Danilescu, după ce a fost demisă de premierul Victor Ponta de la conducerea ANRP, a fost detaşată de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti la Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţiu, a decis în 16 iulie activarea procuroarei Dorina Danilescu în gradul de colonel, desemnând-o să coordoneze activităţile derulate de Direcţia Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, Corpul de Control şi Direcţia Audit Intern ale MApN.

„Potrivit art. 61 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.30/2012 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind recrutarea, selecţia, formarea profesională şi evoluţia în cariera militară în Armata României, «în funcţie de nevoile de încadrare ale unităţilor militare şi pentru asigurarea funcţionalităţii şi operativităţii acestora, ofiţerii în activitate pot proveni şi din rândul ofiţerilor în rezervă, al maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate sau al civililor din cadrul sau din afara Ministerului Apărării Naţionale, chemaţi în activitate în condiţiile legii, cu respectarea cerinţelor de studii prevăzute de legislaţia naţională şi cea specifică»”, a comunicat Biroul de presã al MApN, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

Sursa citatã precizează că în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale nu se formează „ofiţeri de arma justiţie militară”.

„Chemarea în activitate a doamnei magistrat Danielescu Dorina s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, cu acordul acesteia. Obligativitatea îndeplinirii serviciului militar, conform legii, este o condiţie necesară numai pentru bărbaţi şi numai în anumite arme şi specialităţi militare, potrivit art.36 lit.g) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede faptul că «Pentru chemarea în activitate, în anumite arme şi specialităţi militare, stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor în cauză, bărbaţii trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit»”, mai arată MApN.

Gradul de colonel i s-a acordat în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede: „Persoanelor …li se acordă gradele militare în funcţie de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora”.

Potrivit ordinului ministrului Apărării Naţionale, Danielescu Dorina are atribuţii de coordonare a activităţilor derulate de Direcţia Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, Corpul de Control şi Inspecţie şi Direcţia Audit Intern.

Procurorul Dorina Danielescu, consilier al ministrului Apărării, care a fost avansată în grad militar, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii transferul la Secţia Parchetelor Militare, implicit detaşarea la Ministerul Apărării Naţionale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Deşi nu a făcut stagiul militar, procuroarea Danilescu a fost avansată în grad de colonel, ofiţer activ, au precizat sursele citate.

La sfârşitul lunii mai, Dorina Danielescu a fost retrasă de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), prin decizie a premierului Victor Ponta.

Danielescu ocupa această funcţie din octombrie 2011, fiind numită atunci de premierul Emil Boc.

În 5 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) stabilise încetarea detaşării procuroarei Dorina Danielescu Gheorghe la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), din cadrul Ministerului Finanţelor.

După decizia din 5 iunie, Danielescu ar fi trebuit să-şi reia activitatea la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, însă în 7 iunie, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, procuroarea a fost detaşată, pentru trei ani, de către Consiliul Superior al Magistraturii ca şef birou în MApN.

Din 8 iunie, procuroarea Danilescu ocupă funcţia de consilier personal al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu.

În 13 iulie, MApN a solicitat CSM încetarea detaşării de la Ministerul Apărării a procuroarei Dorina Danielescu pentru a fi transferată în cadrul structurilor militare ale Ministerului Public, iar poi detaşată tot la Apărare.

În urma unei solicitări a agenţiei MEDIAFAX de vineri , referitoare la o eventuală verificare a procuroarei Danilescu de către inspectorii de integritate, ANI a comunicat: „Urmare a solicitării dumneavoastră adresată în temeiul prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă aducem la cunoştinţă faptul că instituţia nu poate furniza date şi informaţii cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenţiei, referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, conflictelor de interese sau la existenţa unor diferenţe semnificative nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, conform principiilor după care se desfăşoară activitatea de evaluare, «legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii»”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali pregătește noi transferuri la FCSB în iarnă: „Pe pozițiile astea!”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
De ce pun unii oameni o sticlă cu apă pe acoperișul casei. Trucul folosit deja în peste 20 de țări
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte