CSM: Creşterea credibilităţii justiţiei şi clarificarea relaţiei SRI-Justiţie, printre temele discutate cu asociaţiile magistraţilor

Creșterea credibilității justiției și clarificarea relației SRI - Justiție s-au numărat printre temele discutate de membrii CSM cu reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților din România, se arată în comunicatul transmis joi de CSM.
Iulian Tudor
19 ian. 2017, 14:57
CSM: Creşterea credibilităţii justiţiei şi clarificarea relaţiei SRI-Justiţie, printre temele discutate cu asociaţiile magistraţilor

În ședința plenară de miercuri, membrii Consiliului Superior al Magistraturii s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților din România pentru a discuta subiecte de interes comun privind îmbunătățirea actului de justiție și creșterea încrederii în sistemul judiciar.

La lucrările Plenului au participat judecătorul Andreea Ciucă, președinte interimar al Asociației Magistraților din România, judecătorul Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, judecătorul Iulia Craiu, membru al Consiliului Director al UNJR, judecătorul Dragoș Călin, co-președinte al Asociației Forumul Judecătorilor din România și procurorul Florin Cristinel Țîrlea, membru în Colegiul Director al Asociației Procurorilor din România.

„Principalele teme de dezbateri dintre membrii Consiliului și reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților din România s-au circumscris următoarelor domenii de interes din zona justiției: identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a credibilității justiției și de apărare efectivă a independenței acesteia; transparentizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor și parchetelor și stabilirea unui cadru clar, ferm și eficient de comunicare, atât în interiorul sistemului judiciar, cât și pe componenta de comunicare publică a CSM, instanțelor și parchetelor; asigurarea independenței reale a sistemului judiciar din perspectiva independenței financiare, prin intensificarea demersurilor pentru preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, eventual de către Consiliul Superior al Magistraturii, de la Ministerul Justiției și stabilirea unor mecanisme de consultare efectivă a corpului magistraților în privința proiectelor actelor normative având ca obiect legile justiției și alte proiecte de acte normative referitoare la activitatea sistemului judiciar”, se arată în comunicat.

De asemenea, potrivit CSM, au fost abordate și teme precum adoptarea unor poziții publice documentate vizând răspunderea magistraților, care să clarifice opiniei publice prevederile legale și mecanismele deja existente de tragere la răspundere și sancționare a magistraților, implementarea unor soluții practice pentru stabilirea unui volum optim de muncă al magistraților și îmbunătățirea aplicației ECRIS, eventual preluarea acesteia de către CSM și identificarea și implementarea unor mecanisme eficiente de formare profesională continuă a magistraților, inclusiv a purtătorilor de cuvânt de la instanțe și parchete.

Clarificarea relației SRI — Justiție și efectuarea de către CSM a demersurilor în vederea declasificării de către CSAT a deciziilor prin care serviciilor de informații li s-au extins competențele în sfera justiției, precum și a documentelor privind procedura verificării declarațiilor de necolaborare cu serviciile de informații, date de magistrați, a fost o altă temă discutată în cadrul ședinței plenare.

Sursa citată mai notează că în cadrul aceleiași ședințe au fost abordate și subiecte privind realizarea unui audit al activității desfășurate de Inspecția Judiciară, cunoașterea și adoptarea unor soluții optime utilizate de sistemele judiciare ale altor țări în scopul creșterii calității și eficienței actului de justiție, reluarea discuțiilor și concretizarea propunerilor de revizuire a Constituției referitoare la unele norme vizând statutul magistraților, necesitatea analizării și elaborarea unor propuneri clare și unitare vizând situația personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și criteriile de evaluare a magistraților, salarizarea magistraților, vechimea necesară promovării la Înalta Curte de Casație și Justiție, incompatibilități ale magistraților și independența procurorilor și clarificarea și simplificarea procedurii de desfășurare a întâlnirilor trimestriale în care sunt dezbătute problemele de drept ce au generat o practică neunitară, astfel încât să se evidențieze scopul pentru care este prevăzută această procedură, cu accent pe aspectele de fond.

În final, CSM arată că participanții și-au manifestat disponibilitatea de a comunica și colabora constructiv în vederea consolidării imaginii justiției, a respectului față de actul de justiție și dezvoltarea unui climat profesional performant, care să asigure creșterea încrederii cetățenilor în acestea.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, băgat în ședință de galeria Craiovei: “Poate atât ne e valoarea”. Rotaru a plătit 4,5 milioane de euro pe transferurile din vară
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! O frumoasă actriță a murit prea devreme. A fost o luptătoare
Playtech.ro
Poți vinde o casă dobândită prin uzucapiune? Ce spun specialiștii despre condițiile legale în 2025
Adevarul
La cât va ajunge prețul aurului la finalul lui 2026. „Pentru cei care economisesc în aur, inflația practic nu există”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Manuela are 45 de ani și are probleme pentru că e „prea atrăgătoare”
kanald.ro
Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
”Îi trimite dracii ca să mă ispitească”. Gigi Becali, implicat în mijlocul unui scandal chiar în fața palatului său!
MediaFlux
„Calculele apocaliptice” ale lui Isaac Newton. Un eveniment va schimba lumea în 2060
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini terifiante în Catedrala Neamului! A căzut de la 60 de metri înălțime, lângă intrare
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi