CSM îi răspunde lui Antonescu: Solicităm neinterferenţa actorilor politici în sfera justiţiei

Consiliul Superior al Magistraturii îi cere preşedintelui interimar, dar şi politicienilor, în general, să se abţină la declaraţii privind anchete judiciare în derulare. CSM îi aminteşte preşedintelui interimar Crin Antonescu faptul că magistraţii nu sunt subordonaţi nici puterii executive, nici celei legislative.
Romania TV
16 aug. 2012, 10:33
CSM îi răspunde lui Antonescu: Solicităm neinterferenţa actorilor politici în sfera justiţiei

„CSM ia act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate  de la nivelul preşedinţiei interimare a României, privind anchetele penale ce vizează aspecte ale procesului electoral din cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui Romaniei, aflate în curs de derulare”, se arată într-un comunicat al CSM.

Ca reacţie la declaraţiile lui Antonescu privind anchetele legate de referendum şi despre necesitatea ca Parchetul General să ofere explicaţii în legătură cu acestea, CSM aminteşte decizia sa din 24 mai 2007 potrivit căreia „procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din puterea judecătorească”.

Cât priveşte convocarea CSM, cerută de preşedintele interimar pentru discutarea subiectului anchetelor procurorilor, Consiliul aminteşte că deja există o procedură de convocare a şedinţelor. „Conform art. 13 alin. 1) din Hotărârea menţionată Consiliul se întruneşte în Plen şi în secţii ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor Plenului ori, după caz, ai secţiilor. Calendarul prestabilit pentru reuniunea în şedinţă a Plenului CSM este cel comunicat public prin comunicatul din data de 8 august, şi anume 20-24  august 2012”, se arată în comunicat.

În continuare, CSM le cere actorilor politici să se abţină de la manifestări ce pot aduce atingere principiilor fundamentale ale unui stat de drept. „Conducerea Consiliului reiterează apelul la neinterferenţă a actorilor politici în sfera justiţiei, având în vedere necesitatea respectării principiilor fundamentale ale statului de drept, ce statuează supremaţia legii şi independenţa actului de justiţie, ca elemente cheie  în arhitectura instituţională a Romaniei. Conducerea CSM solicita actorilor politici abtinere de la orice manifestare de natura a aduce atingere principiilor fundamentale ale unui stat de drept”, afirmă CSM.

Citeşte şi CSM sesizează Inspecţia Judiciară privind declaraţiile lui Ponta, Antonescu şi Iliescu

Crin Antonescu ia cerut premierului Victor Ponta să ia măsurile necesare în ceea ce priveşte acţiunile din teritoriu declanşate de Parchet. Într-un apel făcut la adresa CSM, Procurorului General şi ministrului Justiţiei, preşedintele interimar cere să fie clarificate acţiunile procurorilor care au declanşat anchetarea celor care au votat la referendumului din 29 iulie. Într-o conferinţă de presă susţinută la Cotroceni, Antonescu a catalogat acţiunea procurorilor drept „un lucru inacceptabil”.

Crin Antonescu i-a cerut procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac „masiv” în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

„Având în vedere amploarea lor (a cercetărilor, n.r.), având în vedere modalităţile fără precendent – pentru că cel puţin din cât cunoaştem istoria României, de la colectivizarea forţată din anii 50 un asemenea desant de procurori din poartă în poartă în satele româneşti nu s-a mai cunoscut – având în vedere faptul că acelaşi Parchet, cu aceiaşi conducători, cu prilejul altor alegeri, altor plângeri formulate în legătură cu posibile fraude electorale nu a acţionat aprope deloc nicidecum în asemenea proporţii, cred că e necesar, şi cer pe această cale Procurorului General al republicii, să ofere explicaţii publice în legătură cu natura, cu mijloacele şi cu scopul acestor cercetări”, a spus Antonescu.

Preşedintele interimar a menţionat că nu are îndoieli asupra acoperirii legale a acţiunilor procurorilor, dar: „Nu ştiu în ce măsură ceea ce mulţi dintre noi, care nu suntem jurişti, ştiam – că, de exemplu, mărturia cu jurământ, cu Sfânta Scriptură, se depune în faţa instanţei judecătoreşti s-a modificat şi se depune şi în faţa procurorilor”.

Totodată, Antonescu i-a solicitat preşedintelui CSM să convoace o şedinţă a acestui for pe tema cercetărilor.

„Îi cer public preşedintei CSM să convoace o şedinţă a acestui for, în care să discutăm şi să ne lămurim asupra acestor aspecte, prilej cu care s-ar putea discuta şi situaţia ministrului de la justiţie. Ţara are nevoie de un ministru stabil la justiţie, trebuie să se întâmple cât mai repede”, a spus Antonescu.

În acest context, preşedintele interimar i-a cerut premierului Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, să sprijine demersul de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România