CTP: „Creștin n-am fost decât cu forța, mă bate gândul să devin musulman”

Cristian Tudor Popescu a declarat că îl bate gândul să devină musulman, după decizia luată recent de Muftiatul Cultului Musulman din România.
Filip Stan
29 oct. 2021, 17:04
CTP:

Hotărârea prevede ca accesul în incinta Muftiatului să fie permis doar pe baza certificatului verde, acesta fiind primul dintre cultele religioase care solicită dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau un test negativ pentru cei care vor să intre în lăcașul de cult.

Cristian Tudor Popescu se referă, în editorialul său, la mai multe probleme de actualitate, de la sporul demografic negativ și rezolvarea crizei politice până la lipsa căldurii din Timișoara.

Soluţia pentru rezolvarea crizei politice

„Propun o soluție mult mai rapidă și mai clară pentru rezolvarea crizei politice: să se reunească plenul Parlamentului, prezența obligatorie, se închid ușile și se dă drumul unui bellum omnium contra omnes, încăierare toată lumea cu toată lumea, transmisă în direct. Vor câștiga detașat, chiar și fără ajutorul de categorie grea al senatoarei urlătoare, matracucii de la AUR. După care, aceștia vor ocupa Palatul Victoria și vor guverna țara ei singuri, după cheremul lor.

România are nevoie de o stăpânire AUR. După treizeci și ceva de ani de la căderea clanului scorniceștean, a rămas în poporul ăsta o sete de dictatură a pitecantropilor ceva de speriat. Nici masele, nici partidele, nu dau un sfanț pe democrație, întrucât e obositoare, ineficientă și, cum a zis Iohannis, eșuată. Așa că un vaccin cu AUR poate ne-ar mai sătura de virusul dictaturii. Sau poate că vaccinul ne va îmbolnăvi definitiv, cum zice AUR”.

CTP: Populația României va scădea la 15 milioane, dintre care o treime vor fi pensionari

„Statisticile arată că, până în 2050, populația României va scădea la 15 milioane, dintre care o treime vor fi pensionari. Guvernele se schimbă de la an la an, iar sporul demografic rămâne constant negativ de la an la an. Și românii pleacă din țară.

UDMR sunt singurii care propun măsuri în programul de guvernare pentru creșterea natalității în România. Dar nu și interzicerea avorturilor. Și atunci, n-ar fi bun un Ceaușescu, să mai facem niște decreței și să închidă granițele?”, se întreabă, retoric, gazetarul.

CTP, despre problemele cu căldura din Timişoara

„Primarul Dominic Fritz i-a anunțat pe timișoreni, fără să-i cadă dinții, că n-are bani să le dea căldură și apă caldă, că nu le rămâne decât să înghețe în case și în spitale. În decembrie `89, pentru că erau condamnați la frig și foame, timișorenii au ieșit cu pieptul gol în fața gloanțelor armatei trimise de un Ceaușescu pe care nu l-au votat niciodată.

Acum, ce să facă? Cum să se lupte cu nepăsarea, prostia, bulibășeala, cruzimea celor aleși de ei?”

Primul dintre cultele religioase care solicită dovada vaccinării

„Creștin n-am fost decât cu forța, când mi s-a aplicat un înec simulat în piscina Cristelnița. Acum însă, mă bate gândul să devin musulman. De ce? Pentru că Muftiatul Cultului Musulman din România a decis ca accesul în incinta Muftiatului să fie permis doar pe baza certificatului verde. Este primul dintre cultele religioase care solicită dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau un test negativ pentru cei care vor să intre în lăcașul de cult.

Mai mult decât atât: spre deosebire de patriarhul Ciobotea, omologul lui musulman, muftiul Murat Iusuf, s-a vaccinat cu două doze și acum anunță public că o face și pe a treia „îndemnându-i pe membrii comunității să apeleze cu încredere la vaccin, pentru a-și asigura o rezistență mai mare la virus”. Alhamdulillah!”, își încheie Cristian Tudor Popescu editorialul de pe Republica.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT