CTP, despre demisia lui Cioloş din USR: „A simţit că dispare politic. USR se îndreaptă spre dispariţia politică”

Cristian Tudor Popescu a comentat anunțul demisiei lui Dacian Cioloș din USR şi cel al formării unui nou partid, REPER. CTP spune că fostul premier şi preşedinte al USR a simţit că nu şi-a putut forma un cerc restrâns în partid şi că USR se îndreaptă spre "irelevanţă politică" sau, şi mai rău, spre dispariţie.
Filip Stan
31 mai 2022, 23:47
CTP, despre demisia lui Cioloş din USR:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat anunțul lui Dacian Cioloș care a spus că fondează un nou partid după ieșirea din USR, formațiune care va purta numele REPER.

„Nu era o nevoie imperioasă de așa ceva? Nu simțeați că e nevoie de încă un partid? Vine să împlinească o cerință națională, în momentul de față, domnul Cioloș.”, a comentat CTP, ironic, la Digi24.

„Eu i-am votat pe oamenii ăștia în 2019, la alegerile europarlamentare – USR se numeau atunci. Chiar am crezut, atunci, pentru scurtă vreme, au avut grijă să mă liniștească, să mă dezamăgească rapid. Dar pentru scurtă vreme am crezut că ar putea să fie o soluție.

De altfel, am spus atunci că îi votez pentru că nu știu ce-o să facă. În ce-i privește pe PSD și pe PNL, am zis că pe-ăștia îi știu. USR mi-au demonstrat acum ce știu să facă.

Domnul Cioloș a spus, acum, plecând, «Vedem un cerc restrâns de membri care-și consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile electoratului reformist al USR».

Păi cercul ăsta restrâns are un singur mare defect – că în el n-a reușit să intre domnul Cioloș. Adică domnul Cioloș nu a reușit să-și facă propriul lui cerc restrâns în partid și au reușit domnii imediat invocați de un alt membru USR, domnii Barna, Ghinea și Drulă.

Ei trei sunt considerați triumviratul care conduce acolo. Asta e problema domnului Cioloș, care spune mai departe că «nici dorința, nici maturitatea de accepta greșelile trecutului nu se vede». Ba da! Se vede, după părerea mea.

Iată, de pildă, la un membru marcant al USR PLUS, și binecunoscut, de altfel, domnului Cioloș, domnul Vlad Voiculescu, care s-a maturizat remarcabil. Când domnul Cioloș și-a luat catrafusele și a plecat, împreună cu alți cinci sau patru europarlamentari, deci oameni cu funcție și bănuț zdravăn de la Bruxelles, domnul Vlad Voiculescu, care a fost pus ministru de două ori de Dacian Cioloș, i-a spus cu maturitate «Adio, că nu rămân cu tine, Dacian!».

Rămâne în USR și-l înțeleg de ce. Rămâne pentru că acești domni care au plecat cu domnul Cioloș au funcții. Au funcții, au lefuri mari la Bruxelles. Vlad Voiculescu nu are decât funcția de la Capitală, unde este șef USR pe București. Dacă pleacă de acolo rămâne liber cugetător.

E o hotărâre cu adevărat matură a domnului Voiculescu”, a mai spus CTP.

Citeşte şi: Florin Cîţu susţine că PNL nu mai ia nicio decizie: „De când am plecat eu (de la conducere), nicio măsură nu a mai fost discutată în interiorul partidului. Mi se pare bizar”

Întrebat dacă crede că noua construcție politică a lui Cioloș are vreo șansă, gazetarul a lăsat să se înţeleagă că nu crede în succesul acesteia.

„Nu! Eu am spus lucrul ăsta din momentul în care Dacian Cioloș a dat bir cu fugiții de acolo. De ce a dat bir cu fugiții? Domnul Cioloș o spune: este obsesia unor membri de acolo legată de dispariția politică. Le e frică să nu dispară politic și de aceea s-au făcut greșeli, se produc fracturi, pentru că le e frică să nu dispară politic.

Da, e corect ce spune Dacian Cioloș, dar trebuie să înceapă cu sine. Dânsul a câștigat alegerile, a devenit președintele USR PLUS și după aceea, într-un gest care n-a fost egalat decât de Emil Constantinescu în istoria politică a României, pur și simplu a plecat de acolo după trei luni.

Nici măcar n-a încercat să facă ceva după ce a fost votat de oamenii ăia în mod democratic. Cum să pleci după trei luni?  Sigur că e greu să reformezi așa cum vezi tu partidul ș.a.m.d., dar nu pleci după trei luni.

A plecat pentru că a văzut că dispare politic. Că nu reușește să-și impună oamenii. Nu reușește să-și facă el cercul intern restrâns. Acum auzim de la diverși membri USR PLUS ce spun unii despre alții.

Domnul Drulă: «Este de neînțeles politic acest gest. România nu are nevoie de proiecte pe persoană fizică, de orgolii și de vanități». Apoi vine domnul Dragoș Pîslaru care a plecat cu Dacian Cioloș, și spune: «Nu poți construi temelia unui partid cu ranga», vizavi de domnul Drulă.

Apoi, vine domnul Emanuel Ungureanu, care se referă și el la domnul Cioloș: «politician fără cauză, a lăudat pe oricine i-a dat o pâine albă de mâncat și un scaun înalt sub fund».

Iată ce oferă, în acest moment, votanților acest partid. Acest partid care a ajuns la 9 procente. Procesul de autodistrugere al USR a fost riguros realizat de propriii săi membri. Se îndreaptă spre dispariția politică sau irelevanță politică, tocmai despre care vorbea Dacian Cioloș.

Ăsta e lucrul cel mai grav pentru că se leagă de comportamentul coaliției de guvernare”, a spus gazetarul la emisiunea Cap Limpede de la Digi24.

Citeşte şi: Dacian Cioloş: Despărţirea de USR îmi lasă un gust amar şi o uriaşă cantitate de tristeţe

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Istvan Kovacs îl arbitrează pe Lionel Messi! Al doilea meci pentru român la CM 2026
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?