CTP: Propunerea lui Băsescu este un troc în care negociază ceva ce nu-i aparţine

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat la România TV că ceea ce le propune preşedintele Traian Băsescu liderilor USL este "un troc în care domnul preşedinte negociază ceva ce nu îi aparţine, dovedind încă o dată că nu înţelege natura funcţiei prezidenţiale".
Romania TV
06 apr. 2012, 18:12
CTP: Propunerea lui Băsescu este un troc în care negociază ceva ce nu-i aparţine

„Mandatul pentru care a fost votat domnul Traian Băsescu este de cinci ani. Alegătorii l-au votat pentru a fi cinci ani în fruntea ţării, au ştiut acest lucru foarte bine atunci când l-au votat. Acel an de mandat, pe care acum îl târguieşte domnul preşedinte, nu-i aparţine, aparţine alegătorilor, celor care l-au votat”, a spus CTP.

Jurnalistul a arătat că Traian Băsescu nu are nici un fel de „apăsare” când vine cu o asemenea propunere şi dovedeşte încă o dată că nu înţelege esenţa funcţiei prezidenţiale.

„Domnia sa pune pe masă acum la schimb, la troc ceva… Nu e moşia domniei sale, nu e una dintre casele pe care le deţine, nu e vreun teren intravilan sau extravilan să dea două hectare, trei de colo.  Acest mandat aparţine alegătorilor. Şi domnul preşedinte văd că nu are nici un fel de apăsare. Nu consultă alegătorii în legătură cu faptul  că doreşte să dea un an din cei care i-au fost oferiţi şi s-a făcut stăpân pe acest mandat. Asta-i tot. Încă o dată domnul Băsescu nu înţelege care este esenţa funcţiei prezidenţiale„, a declarat Cristian Tudor Popescu.

CTP a precizat că, în opinia sa, modificarea Constituţiei nu este în acest moment „cel mai important lucru în ceea ce priveşte starea românilor şi a României”.

„Constituţia are probleme şi va trebui schimbată la un moment dat. Dar, în clipa de faţă, problema fundamentală a României este instituirea unei bune guvernări, aşa cum România nu a mai avut de ani buni încoace. Or această bună guvernare se poate încerca a fi instituită chiar şi în limitele actualei Constituţii. (..) Nu cred însă că poate să o facă actualul Guvern”, a conchis CTP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT