CTP: „Traian Băsescu, un laş, un clănţău uriaş, un şarlatan”

Contactat telefonic de România TV, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a precizat, privind decizia PDL de boicotare a referendumului, că nu se aştepta ca preşedintele suspendat Traian Băsescu să recurgă la un asemenea gest.
Romania TV
24 iul. 2012, 09:52
CTP:

„Recunosc că nu am crezut că va face asta Traian Băsescu. Îl credeam un om mândru care să nu accepte prin orice mijloace să se întoarcă la Cotroceni. M-am înşelat. Domnul Băsescu prin acest gest, mai întâi din punct de vedere uman îşi neagă propria legendă. S-a prezentat totdeauna românilor ca fiind un om curajos, care intră întotdeauna în luptă, care riscă şi care merge cu poporul, vreme de ani de zile a invocat poporul. Acum, domnul Băsescu se prezintă românilor ca un om laş, un om care vrea să câştige la masa verde, acesta e titlul pe care îl vizează domnul preşedinte Băsescu „preşedintele masă verde”. Un om care refuză lupta şi care în felul acesta compromite România în ochii Europei în aceeaşi măsură în care au facut-o reprezentanţii USL prin modul în care au forţat legi, au forţat democraţii pentru a-l suspenda. Domnul Băsescu demonstrează în felul acesta exact contrariul a ceea ce a tot afirmat şi anume că nu ţine de scaun. Nu există altă justficare decât scaunul. Ca să ajungi mai absurd decât C.V. Tudor e greu. Domnul Băsescu a reuşit”, a declarat la România TV jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

 

Acesta a adăugat faptul că preşedintele suspendat Traian Băsescu greşeşte în privinţa în care a cerut să se boicoteze referendumul.

Domnul Băsescu strigă că va fi furat înainte să se producă actul de alegere naţională. Dacă are îndoieli în legătură cu corectitudinea referendumului poate să ceară reprezentanţi Noii Republici, ai asociaţiei lui Ungureanu, ai altor asociaţi civice să trimită reprezentanţi suplimentari în comisiile de supraveghere din secţii, poate să ceară observatori europeni, sigur că e o umilinţă pentru noi, dar ar fi de acceptat. Dar nu să spui că referendumul va fi oricum fraudat şi că îl boicotezi. Din 2004 de când cu figura aceea de pistolar de ruletă rusească apărea pe ecrane şi spunea că trebuie invalidat votul pentru fraudă electronică şi operate imediat testări. Atunci s-a jucat cu soarta României, cu un sânge rece. După 8 ani domnul Băsescu ajunge tot acolo. E capabil în fiecare moment pentru interesul său personal, e capabil să rişte România. Mizează pe invocarea fraudei înainte să se producă alegerile, mizează pe faptul că vrea să transforme în hârtie igienică milioanele de voturi ale celor care vot veni la acest vot, aruncă la coş, se şterge cu voturile celor care vor veni la referendum. Un om capabil de orice şi care merge până la capăt. Eu am refuzat să fac si predicţii în legătură cu referendumul. Voi refuza să votez în semn de protest dacă Curtea Constituţională, dacă Parlamentul nu respectă hotărârea de 50% plus 1 a Curţii Constituţionale. Traian Băsescu se descalifică definitiv în faţa istoriei. Mandatele lui analizate la rece puteau să ofere o imagine şi cu nişte lucruri bune şi cu nişte lucruri rele, dar se putea reţine ceva din anii aştia pe care i-am petrecut sub Traian Băsescu. Cu acest gest Traian Băsescu se compromite. România o să-şi amintească de el ca o boală ruşinoasă. Este absurb să spui fac eu asta că stiu eu ca o să se fure. În decurs de 7 zile a făcut cele mai contradictorii declaraţii în raport cu sine însuşi. Nu e bine ca un preşedinte să se joace cu cuvintele, cum ar fi lovitura de stat. Cum să mai iei în considerare ce spune acest om”, a mai spus jurnalistul.

Într-un comentariu publicat marţi în Gândul, CTP făcea afirmaţii şi mai dure:Traian Băsescu este „un laş, un clănţău uriaş, un şarlatan de care poporul român îşi va aduce aminte ca de o boală ruşinoasă

Citeşte şi: Băsescu despre Cristian Tudor Popescu: Este un laş

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB, cale liberă pentru transferul lui Denis Drăguș! E șansa lui Gigi Becali după ultima decizie luată de Trabzonspor
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Ce diferență de vârstă este între Olga Verbițchi și soțul ei, Vladimir Cebotaru
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România