Cum a câştigat Sorin Blejnar jumătate de milion de euro

Sorin Blejnar, şeful Fiscului, a declarat întotdeauna că a avut bani să-şi ia vilă în Bucureşti, pentru că a vândut un teren la Arad. Nimeni n-a reuşit să afle până acum despre ce teren e vorba, de unde l-a avut sau cum a ajuns să îl vândă. România TV a reuşit să obţină acte de la Primăria Arad, care arată negru pe alb, cum Blejnar nu a pus niciun leu la cumpărarea terenului, dar s-a ales cu beneficii. Şi există şi semnătura lui, la Banca Raiffeisen, cum a ridicat, împreună cu soţia, peste 583.000 de euro.
Romania TV
24 mart. 2012, 11:45
Cum a câştigat Sorin Blejnar jumătate de milion de euro

73.000 de metri pătraţi de teren, în zona comercială a oraşului Arad, atât au adunat, teren cu teren, câţiva oameni cu dare de mână din oraş. Printre care şi Andreea Blejnar, soţia actualului şef al Fiscului. O afacere extrem de profitabilă pentru soţii Blejnar, şi cam păguboasă pentru alte câteva persoane. Persoanele care au băgat bani să cumpere terenul şi să îl revândă cu un profit, dar la beneficiu, au cedat o parte soţilor Blejnar.

În mai 2005, Andreea Blejnar, Codruţ Marta, omul de încredere al lui Sorin Blejnar, şi alte două persoane au făcut un contract de asociere şi au cumpărat un teren de peste 70.000 de metri pătraţi de la o firmă de imobiliare şi alte două persoane fizice. Conform acestui contract, Radu Pascu este principalul finanţator al asocierii, cu 90%, iar soţia lui Blejnar şi viitorul şef de cabinet al său, nu pun niciun leu.

Nici Gabriel Buzna nu este vreun străin, el apare ca fiind un bun prieten al lui Codruţ Marta, asociat în două firme din Arad, firme care au câştigat contracte atât cu Consiliul Judeţean Arad, cât şi cu Direcţia de Finanţe Publice Arad, instituţie care este în subordinea ANAF.

După aproape un an, doar jumătate din teren este revândut, nu dublu, ci de cinci ori mai scump. Analiştii imobiliari spun că era imposibil, la acel moment al pieţei, ca preţurile să crească atât de mult.

Această jumătate de teren a fost vândută doar de principalul finanţator, Radu Pascu, avocat din Arad şi Andreea Blejnar, dar şi Sorin Blejnar. Familia comisarului a luat peste 583.000 de euro, deşi în asocierea iniţială nu puseseră niciun ban.

Firma la care a ajuns terenul este Sarmis Expert, căreia anterior, Ropotamo Expert i-a cesionat dreptul de cumpărare.

Potrivit Monitorului Oficial din 2007, Sarmis Expert este deţinută de două societăţi străine al căror reprezentant este aceeaşi persoană cu reprezentantul Ropotamo Expert, într-o firmă făcută cu Dinu Patriciu. Firma Ropotamo, de altfel, a apărut în presa centrală ca fiind a unui antreprenor irlandez implicat în tranzacţii ilicite. Una dintre asocierile Ropotamo este cea cu clanul condus de afaceristul libanezo-american Hassan Awdi.

Dosarul Rodipet, în care fraţii Awdi sunt acuzaţi de spălare de bani, abia acum a putut fi terminat, după ce s-a întrerupt, coincidenţă sau nu, exact în 2006, la momentul tranzacţiei terenului. Ancheta a stagnat, în principal, din cauza unui raport ANAF care nu a mai fost trimis către procurori.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Mihai Stoica a dat cărțile pe față după ce Florin Tănase nu și-a prelungit contractul cu FCSB: ”Îmi doresc jucători super motivați”
Capital.ro
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât costă un litru de carburant astăzi, 26 iunie
Playtech.ro
VIDEO Cele mai afectate etaje ale unui bloc-turn în timpul cutremurelor din Venezuela. Imaginile filmate arată unde s-au produs cele mai mari distrugeri
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
De la Champions League la agricultură: investiția bio prin care Ciprian Tătărușanu și-a pregătit viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?