Andreea Bănică este căsătorită de foarte mulți ani cu Lucian Mitrea, alături de care are doi copii: o fată, Sofia, și un băiețel în vârstă de 9 ani, pe nume Noah. Cântăreața a dezvăluit că fiul ei a fost marginalizat de copiii din cartier, care au evitat să se joace cu el și au mers până acolo încât i-au luat casca de pe cap.
„Important este ca noi, părinții, să știm să gestionăm astfel de situații. Se întâmplă și cu Noah frecvent în cartier, copiii să râdă de el sau să alerge de el, să fugă de el, să se ascundă, să râdă de el (…) I-au luat casca la un moment dat (…) Copiii fac astfel de lucruri, doar că dacă noi știm cum să aplanăm situațiile și să gestionăm, cred că vom avea copii educați frumos”, a declarat Andreea Bănică la Antena Stars.
Artista și-a încurajat copiii, pe Sofia și Noah, să vorbească deschis despre tot ce li se întâmplă încă din prima lor zi de școală. De asemenea, consideră că dialogul permanent dintre părinți și copii este esențial pentru rezolvarea problemelor și subliniază că educația primită în familie influențează direct comportamentul celor mici.
„De când au plecat la școală, în primul an de școală, i-am învățat să ne spună tot ceea ce îi înconjoară (…) Copiii pot să vină cu răutate sau cu bine. Deci, părinții lor vorbesc întotdeauna despre mine, despre celălat părinte, ce a făcut, cum a făcut. Fiind persoană publică e mai ușor să vorbești”, a mai spus Andreea Bănică.