Cum ar putea fi anulate amenzile uriaşe, date în baza ordonanţelor militare. Explicaţia fostului preşedinte CCR: „S-a sărit calul”

Amenzile pentru încălcarea ordonanţelor militare sunt prea mari raportat la cât câştigă populaţia. Dacă judecătorii Curţii Constituţionale vor da dreptate Avocatului Poporului, se va deschide calea ca aceste sancţiuni să fie anulate din acest considerent, este de părere Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale.
Romania TV
17 apr. 2020, 16:02
Cum ar putea fi anulate amenzile uriaşe, date în baza ordonanţelor militare. Explicaţia fostului preşedinte CCR:

Augustin Zegrean susţine că „s-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul”. „Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde bani, mai ales în perioada de criză! Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească”, a afirmat Augustin Zegrean la Digi24.

Fostul preşedinte al CCR se întreabă cine va mai plăti aceste amenzi în cazul în care judecătorii Curţii Constituţionale vor fi de acord cu Avocatul Poporului.

„Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”, a explicat Augustin Zegrean, conform sursei citate.

Amenzile date în timpul stării de urgenţă, contestate de Avocatul Poporului la CCR

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă.

Art 28
(1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din OUG nr. 1/1999 este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.

Câte amenzi au fost aplicate în baza ordonanţelor militare în Săptămâna Mare

Joi, 16 aprilie, poliţiştii au verificat peste 38.000 de persoane faţă de care s-a dispus măsura izolării sau a carantinei. În urma acestor verificări, au fost aplicate 5.801 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.771.175 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

5.800 de amenzi pentru restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 11 milioane de lei, în ultimele 24 de ore

Oamenii legii au depistat 9.791 de persoane care au încălcat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale totalizând 21.822.256 de lei. 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce i-a cerut Messi arbitrului în Argentina – Elveția. La doar câteva minute a apărut cartonașul roșu. Se citește clar pe buze. Video
Capital.ro
Pleci în străinătate cu copilul? Documentul care nu este acceptat la frontieră, deși mulți îl au la ei
Playtech.ro
Scuturarea covoarelor pe geam sau pe balcon ar putea fi amendată într-un oraș din România. Ce prevede noul regulament
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași casă
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
De unde ar aduce, de fapt, Pescobar fructe de mare și pești: ”Costă mai puțin și încarcă cu vola de acolo!”
MediaFlux
Se suspendă permisul pentru amenzile neplătite. O zi la fiecare 50 de lei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?