CUM ARATĂ ACUM Pasajul subteran de la Piaţa Sudului şi cât a fost realizat din lucrare FOTOGALERIE

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului, cea mai mare lucrare de infrastructură rutieră realizată cu fonduri europene la Bucureşti, ar urma să fie dat în folosinţă în vara viitoare, potrivit ultimelor estimări ale municipalităţii, după ce termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori. Între timp, a fost prelungit şi termenul de implementare a proiectului, până la 31 decembrie 2018, astfel încât Bucureştiul să nu fie nevoit să dea înapoi banii plătiţi deja de Uniunea Europeană pentru proiectul "Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului". 
Cristina Macuc
17 sept. 2016, 05:14
CUM ARATĂ ACUM Pasajul subteran de la Piaţa Sudului şi cât a fost realizat din lucrare FOTOGALERIE

Proiectul „Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” este realizat în proporţie de 73,3% conform ultimelor date anunţate de municipalitate, termenul la care lucrarea ar urma să fie dată în folosinţă fiind estimat în august 2017. Potrivit unei decizii a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), perioada de implementare a proiectului de „Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2018 astfel încât Bucureştiul să nu piardă banii daţi de Uniunea Europeană până acum.

„Acesta este termenul maxim de finalizare al obiectivului de investiţii, dar se referă la partea de finanţare. Îmi e greu sa spun o dată exactă când se va finaliza efectiv realizarea acestui proiect. Există un grafic de execuţie, un termen asumat. Termenul final estimat pentru deschiderea pasajului este de un an, deci august 2017. Termenul este estimativ, deci posibil să apară modificări. Procentul de realizare a acestui proiect este de 73,3% în acest moment. Sumele eligibile atrase din fonduri europene au fost de 17 milioane de lei, la o valoare totală a proiectului de 123 de milioane de lei. Dacă nu se prelungea aceast termen de finanţare, am fi fost obligaţi să dăm înapoi şi aceste sume primite de la Uniunea Europeană”, a declarat în august Florin Legea, director excutiv al Direcţiei de Transporturi, Drumuri şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. 

Lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului, a cărui lungime este de 356 de metri, au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. Primăria Capitalei a prelungit, însă, termenul de execuţie de mai multe ori până acum. 

(Mai multe imagini de la Pasajul Piaţa Sudului sunt disponibile în galeria foto de mai sus realizată de forum.metrouusor.com/Vasile)

S-a deschis o rută alternativă de circulaţie la Pasajul Piaţa Sudului

Din cauza termenului prelungit pentru realizarea lucrărilor şi a restricţiilor de circulaţie, şoferii se plâng că pierd foarte mult timp în trafic, uneori şi 30 de minute pentru a traversa zona. 

Ca să ajute la fluidizarea traficului auto, autorităţile locale din Sectorul 4 au propus deschiderea unei rute alternative cu sens unic, începând cu 1 septembrie 2016. Astfel, de la această dată, şoferii pot folosi strada Cărăruia pentru a tranzita Piaţa Sudului. 

„Strada va fi cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei şi va face un triunghi, va funcţiona ca un bypass în zonă. Ca să nu se aglomereze, o să avem şi echipaje ale Poliţiei locale pentru fluidizarea traficului”, a declarat în luna iulie, în exclusivitate pentru RomaniaTV.netprimarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. DETALII, AICI. 

Decizia de a deschide strada Cărăruia a fost luată ca urmare a unui sondaj de opinie realizat în zonă, sondaj care relevă faptul că 52% dintre respondenţi şi-au dorit acest lucru. Amănunte, aici. 

CITEŞTE ŞI Gabriela Firea a cerut Curţii de Conturi un audit pe contractul referitor la Pasajul de la Piaţa Sudului

Ce presupune construcţia pasajului de la Piaţa Sudului

Cel mai mare proiect de infrastructură derulat în prezent în Bucureşti cu fonduri europene, pasajul de la Piaţa Sudului, presupune:

Realizarea unui pasaj subteran pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile, având următoarele caracteristici:

– lungimea totală de 356 m – din care: rampa Văcăreşti – 111 m, rampa Niţu Vasile – 160 m şi lungime în subteran – 85 m. 

– realizarea a patru pasaje pietonale în intersecţie, pe direcţia Str. Niţu Vasile – Calea Văcăreşti, de o parte şi da alta a pasajului rutier şi către staţiile de tramvai

Metroul Piaţa Sudului va fi legat prin pasaj pietonal de tramvaiul de pe Olteniţei

– realizare legătură pietonală prin pasaj subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe Şos. Olteniţei

– lucrări de modernizare a carosabilului şi trotuarelor în intersecţia Calea Văcăreşti – Şos. Olteniţei – Str. Niţu Vasile prin asigurarea în sensul giratoriu a patru benzi de circulaţie. Realizarea localelor, adiacente rampelor pasajului rutier, cu câte două benzi pe sens atât pe Calea Văcăreşti, cât şi pe str. Niţu Vasile

– modernizarea utilităţilor aferente obiectivului de investiţii (energie electrică, alimentare cu apă, canalizare, iluminat)

Cât costă cel mai mare proiect cu fonduri europene din Bucureşti

– refacerea liniei de tramvai existente atât pe Calea Văcăreşti, cât şi pe Şoseaua Olteniţei, precum şi lucrări pentru liniile de troleibuz aflate în zonă

– amenajări peisagistice. VEZI AICI CUM VA ARĂTA

Valoarea totală a proiectului este de 127,14 milioane de lei (aprox. 30 milioane euro) din care finanţarea nerambursabilă se ridică la 96,42 milioane lei.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Cazul Mario Iorgulescu, pe masa judecătorilor CCR. Fiul șefului LPF a acuzat că i s-au încălcat drepturile constituționale
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Cât costă alimentele de bază în New York în 2026: cât plătești pentru pâine, lapte, ouă sau carne de porc
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sora lui Mario RUPE TĂCEREA despre ucigașii săi: „Poze și film... Vezi mai mult
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Veste cruntă! Lista românilor care vor fi dați afară de la locul de muncă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day