Cum arată autostrada Deva-Orăştie după un an. VIDEO

Acum aproape un an se semna contractul pentru realizarea autostrăzii Deva-Orăştie, de pe coridorul IV. Cum arăta autostrada acum zece zile
Romania TV
27 oct. 2011, 12:49
Cum arată autostrada Deva-Orăştie după un an. VIDEO

Autostrada Deva-Orăştie va avea 32 de kilometri şi este construită de asocierea Strabag (Austria) – Straco Group (România). Valoarea totală a contractului este de 220 de milioane de euro, 133 de milioane din această sumă reprezentând finanţare europeană nerambursabilă, dat fiind faptul că autostrada se află pe coridorul IV pan-european.

Contractul pentru construirea acestei porţiuni de autostradă a fost semnat pe 9 noiembrie 2010, însă lucrările au început efectiv în prima parte a lunii aprilie 2011. Autostrada, care are 23 de poduri (inclusiv unul lung de jumătate de kilometru, peste Mureş), şi, potrivit ultimelor date ale Companiei de Autostrăzi, trebuie terminată la 24 decembrie 2012.

 

Iată cum arăta autostrada pe 17 octombrie, potrivit unui material video realizat chiar de Ministerul Transporturilor:

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Nucile sunt un aliat pentru inimă și creier. Ce au descoperit cercetătorii despre consumul zilnic
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România