Cum arată cel mai mare tunel de autostradă din România. Anul acesta ar trebui finalizate lucrările

Cel mai mare tunel de autostradă din România, ajuns la jumătate. Lucrarea face parte din Autostrada Vestului și ar trebui finalizată în 2026.
Alina Andrei
27 feb. 2026, 14:06
Cum arată cel mai mare tunel de autostradă din România. Anul acesta ar trebui finalizate lucrările

Constructorii ultimului tronson nefinalizat al Autostrăzii Vestului au accelerat lucrările pentru a o putea finaliza în 2026. Șantierul se întinde pe 9 kilometri, inclusiv cel mai mare tunel de autostradă aflat în șantier.

Lucrările la tronsonul Margina – Holdea al Autostrăzii Vestului (Lugoj – Deva) au început în 2024. Aproape 800 de muncitori sunt mobilizați pe șantierul „Autostrăzii cu tuneluri”.

Segmentul, cu o lungime totală de 13 kilometri, prezintă un grad ridicat de dificultate din cauza celor două tuneluri, ale căror patru galerii totalizează 4,6 kilometri. Până în prezent, au fost executați peste 2,6 kilometri de excavații, rămânând mai puțin de doi kilometri de săpat.

„La galeria T2 dreapta, cu o lungime totală de 1.985 de metri liniari, totalul excavațiilor (sub plăcile portalurilor, cut & cover și galerie) a ajuns la 817 metri liniari. La galeria T2 stânga, cu o lungime totală de 1.825 de metri liniari, totalul excavațiilor a ajuns la 1.024 metri liniari”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri, citat de Adevărul.

Citește și: Ministerul Finanțelor vrea să digitalizeze bonurile fiscale. ANAF va putea verifica rapid informațiile într-un cadru digital securizat

Estimările arată că, în perioada ianuarie – februarie, au fost excavați 157 de metri la galeria dreapta (aproximativ 4,4 metri pe zi) și 228 de metri la galeria stânga (circa 6,4 metri pe zi). Dacă ritmul de lucru de la începutul acestui an este menținut, galeria T2 dreapta a Tunelului Mare ar putea fi străpunsă în luna noiembrie, iar cea stânga în luna iunie.

În scenariul optimist, în care avansul excavărilor ar ajunge la 20 de metri pe zi (aproximativ doi metri pe fiecare front), străpungerea completă a Tunelului Mare ar putea avea loc în luna iunie 2026.

La Tunelul Mic (T1), lucrările de excavație au fost finalizate pe ambele galerii. Pe galeria stângă, executată de UMB, cu o lungime de 415 metri, se lucrează în prezent la hidroizolație și la căptușeala finală. În cazul celeilalte galerii, executată de Euro Asfalt, cu o lungime de 367,5 metri, hidroizolația a fost finalizată, iar lucrările continuă la căptușeala finală din beton. În primăvara acestui an, aceste operațiuni ar putea fi încheiate.

Tunelurile de pe secțiunea Margina – Holdea au fost proiectate pentru a evita debleele adânci, riscurile de instabilitate și impactul negativ asupra mediului, conform acordului de mediu. Sunt construite la Holdea, la limita județelor Timiș și Hunedoara, sunt completate de trei pasaje, unul având o lungime de peste un kilometru. Cele două tuneluri sunt legate printr-un pasaj de 121 de metri.

Citește și: Ministrul Finanțelor anunță vești bune pentru români în 2026: „Eu cred că greul a trecut. Avem un excedent de 800 de milioane de lei, deci nu mai avem deficit”

La Margina, constructorii au pregătit terenul pentru turnarea grinzilor la noile pasaje și viaducte, aflate într-un stadiu avansat la nivel de infrastructură (pile și fundații).

Lotul Margina – Holdea are nouă kilometri, la care se adaugă un segment de patru kilometri din zona Margina (Secțiunea D), realizat parțial în anii trecuți, dar rămas nefinalizat.

În prezent, stadiul lucrărilor pe întreg tronsonul, inclusiv Secțiunea D, a depășit 53 la sută. Finalizarea lucrărilor este așteptată în 2026. Segmentele fac parte din Autostrada A1 Lugoj – Deva, care are aproximativ 100 de kilometri și traversează județele Timiș și Hunedoara, în vestul României.

 

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Bătălie în instanță între giganții pharma pentru piața din România. Motivul pentru care Pfizer s-a plâns că i se provoacă pagube
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Administratorul nu decide sau angajează cheltuieli fără mandat. Legea pe care o uită proprietarii
Playtech.ro
Satul european unde primești casă și loc de muncă dacă te muți. Nu ai nevoie de studii superioare pentru a lucra aici
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Constantin Budescu și Gabi Enache, revenire-șoc în fotbal! Echipa cu care sunt aproape de a semna
MediaFlux
Amenzi pentru românii care locuiesc în clădiri cu risc seismic! Penalizări de 20.000 de lei
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj