Cum arată Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii ridicat de fundaţia fostului fotbalist Mihai Neşu

Fundaţia fostului fotbalist Mihai Neşu ridică lângă Oradea un Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii. Centrul este realizat integral din donaţii.
Alina Costache
13 apr. 2022, 11:03
Cum arată Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii ridicat de fundaţia fostului fotbalist Mihai Neşu

Fostul fotbalist Mihai Neşu a vorbit despre Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii „Sfântul Nectarie” din Cihei, la câţiva kilometri de Oradea. Iniţial, investiţia a fost estimată la circa 3,6 milioane de euro, dar din cauza scumpirilor materialelor de construcţii costurile vor ajunge la peste 5 milioane de euro.

Lucrările pe şantier sunt în toi în această perioadă. Prima clădire, finalizată în proporţie de 70%, este biserica din centru, unde mai trebuie realizate doar finisajele şi picturile interioare.

Citeşte şi: Mihăiţă Neşu, în premieră pe Arena Naţională. Fostul fotbalist a fost în vestiarul FCSB, imagini emoţionante

Cea de-a doua clădire aflată în construcţie este cea în care vor avea loc şedinţele de terapie. Acolo au fost deja ridicaţi pereţii și acoperișul. În curând, în clădire vor avea loc mai multe tipuri de terapii, printre care Therasuit Therapy, kinetoterapie sau sesiuni de logopedie, potrivit ebihoreanul.ro.

Citeşte şi: Mihai Neşu, mărturii cutremurătoare despre accidentul care i-a schimbat viaţa.”Când simțeam că nu mai pot, Dumnezeu mă aducea pe un drum pe care iar îmi creștea speranța”

Complexul ridicat de fostul fotbalist Mihai Neșu va mai cuprinde şi un centru de cazare pentru familiile celor care vin din alte judeţe, locuri de joacă adaptate pentru copiii cu dizabilităţi, o grădină senzorială şi o bază pentru terapii cu animale.

Complexul de recuperare „Sfântul Nectarie” va putea ajuta zilnic sute de copii, iar preţurile vor fi accesibile.

„Din ce ştiu, la ora actuală o oră de kinetoterapie e 100 de lei. În prezent, la noi, dar probabil şi la centrul nou, va fi 25 de lei şedinţa de kinetoterapie, dar și ședința de psihopedagogie sau terapie ocupaţională”, a spus Mihai Neşu la Prima TV.

Pentru finalizarea lucrărilor la Complexul de recuperare „Sfântul Nectarie”, fundaţia înfiinţată de Mihai Neşu ai are nevoie de bani.

Cei care doresc pot susţine proiectul, trimiţând un mesaj cu textul „Cred” la numărul 8844, abonându-se astfel lunar să redirecţioneze 2 euro către ONG.

O altă metodă de donaţie este transferul oricărei sume de bani în conturile RO63BTRLRONCRT0246793101 în lei, RO13BTRLEURCRT0246793101 în euro şi RO17BTRLUSDCRT0246793101 în dolari.

De asemenea, doritorii mai pot cumpăra hanorace colorate sau tricouri inscripţionate cu sigla Fundaţiei Mihai Neşu de pe site-ul ONG-ului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
ANAF impune românilor restricții. Prevederi în programul de guvernare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte