Cum au încercat interlopii timişoreni să lichideze un jurnalist. În combinaţie a fost cooptat şi un poliţist

Interlopii care au încercat să împuște un jurnalist din Timișoara au fost trimiși în judecată. Potrivit procurorilor, ei au apelat la ajutorul unui polițist pentru a-i identifica mașina.
Ionela Marcu
23 apr. 2020, 11:42
Cum au încercat interlopii timişoreni să lichideze un jurnalist. În combinaţie a fost cooptat şi un poliţist

DIICOT Timișoara a anunțat astăzi că liderul interlop Lucian Boncu și încă o persoană sunt urmăriți penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ținta lui Lucian Boncu a fost editorul-șef al PRESSALERT.ro, Dragoș Boța.

„Din cercetările efectuate au reieșit indicii temeinice că, în cursul anilor 2018 – 2019, suspectul B.L.A. a inițiat anumite demersuri menite să ducă la intimidarea și agresarea unui jurnalist, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau diferite evenimente cu caracter infracțional la care participase suspectul B.L.A. și se conturau suspiciuni privind posibile conexiuni ale acestuia cu diferite medii din administrația publică locală. În acest context, la data de 09.09.2019, jurnalistul a publicat un articol în care relata despre audierea suspectului B.L.A. într-un dosar al DIICOT – Structura Centrală, cu privire la activități de trafic de droguri de mare risc. Din probatoriul administrat a rezultat că, profund iritat de acest ultim articol, la data de 10.09.2019, suspectul B.L.A. a inițiat o întâlnire, la un restaurant de pe raza localității Chișoda, la care au participat doi dintre apropiații săi – suspectul G.N. și suspectul I.D. – precum și alți doi tineri, prieteni ai suspectului G.N., identificați în persoana suspecților M.R.C. și M.E.C.”, a transmis DIICOT într-un comunicat.

Citeşte şi Lucian Boncu, alias „Spaima Timişoarei”, ELIBERAT DIN AREST. Interlopul era acuzat de FAPTE GRAVE

Conform oamenilor legii, cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. (n.r. Lucian Boncu) „a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuște pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A. În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. și i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promițând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori și le va face cadou și pistolul astfel furnizat. Pistolul în litigiu îi aparținea suspectului B.L.A. și fusese dat în păstrare de acesta suspectului R.B. pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziții domiciliare. În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeș în municipiul Timișoara și i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant. Facem precizarea că pistolul în litigiu este o armă de foc letală fabricată în Turcia și este folosit cu precădere în spațiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deținător”.

Interlopii au cerut ajutorul unui poliţist

„Tot cu aceeași ocazie, la solicitarea suspectului B.L.A., suspectul G.N. s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde știau că se află locuința jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoașteri în teren. La acel moment, aceștia s-au arătat reticenți, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparține organelor de poliție, motiv pentru care au abandonat demersul infracțional. De altfel, suspectul G.N. i-a transmis polițistului I.D., prin intermediul unei aplicații mobile, și o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliției, pentru a fi siguri că nu era o mașină folosită de organele de poliție.

Pe parcursul cercetărilor, după audierea în calitate de martor, I.D. a devaluat către persoanele cercetate faptul că la D.I.I.C.O.T. se fac investigații referitoare la evenimentul din data de 10.09.2019, lucru care a dus la periclitarea și îngreunarea anchetei și a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei și influențării celorlalte persoane audiate în cauză, aspecte în raport de care numitul I.D. este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prev. de art.277 alin.3 C.p. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a mai transmis DIICOT.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Ajutoare pentru plata facturilor la încălzire. Bucureștenii care pot primi până la 100% din costuri. Când se depune dosarul
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România