Cum e să ai un tigru drept animal de companie? O familia sud-africană trăieşte cu el în casă VIDEO

Un cuplu din Africa de Sud a reuşit să uimească întreaga lume. Asta pentru că el locuieşte împreună cu un tigru. Acesta a fost adoptat când avea doar câteva săptămâni, iar acum este tratat ca şi cum ar fi un animal de casă.
Romania TV
14 iun. 2012, 20:16
Cum e să ai un tigru drept animal de companie? O familia sud-africană trăieşte cu el în casă VIDEO

„Am un tigru mare, Enzo. Are un an şi un pic şi cântăreşte aproximativ 150-170 de kilograme”, spune stăpânul său, Michael Jamison.

Enzo a ajuns în casa lui Michael Jamison şi a iubitei acestuia când avea doar 9 săptămâni. Animalul a fost adoptat de familie şi chiar s-a împrietenit cu cei 14 câini ai cuplului.

„Să-l am pe Enzo este incredibil! Nu pot să compar cu ceva, pentru că îl am deja de un an, iar fiecare zi e diferită”, povesteşte Michael.

Tigrul adoră atenţia primită! În fiecare zi, el îşi înfinge ghearele în mobilă şi mănâncă de pe masă. Cu toate acestea, stăpânul spune că este periculos să te joci cu el şi că de fiecare dată este rănit.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT