Calculează-ţi salariul net de la 1 ianuarie 2018. Cum explică PSD MODIFICAREA Codului Fiscal. FOTO

PSD a elaborat un document în care explică modificările Codului Fiscal, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie.
Romania TV
07 nov. 2017, 13:11
Calculează-ţi salariul net de la 1 ianuarie 2018. Cum explică PSD MODIFICAREA Codului Fiscal. FOTO

PSD vorbeşte despre beneficiile scăderii impozitului pe venit pentru toate categoriile de venituri, de la 16% la 10% dar şi despre creşterea salariului minim la 1.900 de lei şi despre reducerea totală a taxării muncii, scrie economica.net. 

În ceea ce priveşte transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, care a stârnit temerile sindicaliştilor că va conduce la scăderea salatriilor nete, PSD explică faptul că angajatorii nu au niciun motiv să nu menţină actualele salarii nete, în condiţiile în care cheltuielile totale ale angajatorilor rămân la fel, ba chiar scad uşor.

Salariul “în mână” nu scade!, spune PSD.

 

De cealaltă parte, Raluca Bontaş, partener Deloitte România, susţine că angajatorii ar trebui să crească salariul brut cu 20% pentru a nu afecta suma netă pe care o primeşte angajatul în prezent, în urma transferului contribuţiilor.

‘Proiectul de modificare a Codului Fiscal stabileşte reducerea impozitului pe venit la 10% şi a contribuţiilor totale cu 2 p.p. Angajatul va datora contribuţia socială de 25% şi contribuţia de sănătate de 10%, iar angajatorul contribuţia asiguratorie de muncă de 2,25%. Calculele arată că, în cazul unui salariu net de 3.000 de lei, costul complet (însemnând pe lângă suma netă plătită angajatului, contribuţiile datorate de angajator, respectiv de angajat şi impozitul pe venit) va scădea anul viitor, dacă se aplică aceste modificări, cu 0,3% (17 lei). Având în vedere că va avea loc un transfer aproape integral al contribuţiilor sociale şi de sănătate în sarcina angajatului, angajatorii ar trebui să crească salariul brut cu 20% pentru a nu afecta suma netă pe care o primeşte acesta în prezent’, a declarat Bontaş.

În caz contrar, spune ea, salariul net ar fi 2.502 lei.

‘O consecinţă a modificărilor va fi o creştere cu 13% (220 lei) a sumei aferente contribuţiilor pentru un salariu net de 3.000 lei virată bugetului de asigurări sociale, în timp ce suma aferentă impozitului pe venit virată bugetului de stat va scădea cu 42% (238 lei)’, a explicat oficialul Deloitte România.

Contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat, joi, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Potrivit proiectului, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Ministerul mai arată că acestea din urmă vor fi cuprinse într-o singură contribuţie, care se va numi contribuţie asiguratorie pentru muncă.

De asemenea, o altă simplificare adusă de această ordonanţă în privinţa trecerii contribuţiilor sociale către salariaţi constă în faptul că din cele nouă contribuţii plătite în prezent de salariat şi angajator vor rămâne doar trei, respectiv contribuţia pentru pensie (CAS) – plătită pentru salariat, contribuţia pentru sănătate (CASS) – plătită pentru salariat şi contribuţia asigurătoare pentru muncă – suportată de angajator.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„7 din 7, cifrul Științei!” Cronica lui Marius Mitran după victoria campioanei cu FC Botoșani: „Universitatea Craiova își caută adversari”
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT