Cum fac bani taximetriştii pirat. Poliţia a efectuat o nouă razie, la Gara de Nord VIDEO

Poliţiştii au făcut din nou o razie în zona Gării de Nord, din Bucureşti, şi au găsit găsit zeci de taximetrişti pirat. De multe ori, clienţii sunt chiar ameninţaţi dacă nu plătesc sumele exorbitante cerute de taximetriştii care lucrează ilegal.
Romania TV
09 nov. 2012, 21:57
Cum fac bani taximetriştii pirat. Poliţia a efectuat o nouă razie, la Gara de Nord VIDEO

Pentru a-i prinde pe taximetrişti în flagrant, oamenii legii s-au dat drept clienţi din provincie şi au testat terenul. Astfel, au constatat că taximetriştii profită de oamenii care vin din alte oraşe şi negociază tariful după bunul plac.

Spre exemplu, li s-a cerut pentru un drum până în zona Nicolae Grigorescu, din cartierul Balta Albă, 40-45 lei. Şi în cartierul Balta Albă poliţiştii au dat peste un taximetrist pirat, fără ceas de taxare şi fără autorizaţie. Preţul cerut de acesta, până la Gara de Nord a fost de 25 de lei. Chiar în momentul în care a ajuns la destinaţie, taximetristul a trebuit să dea explicaţii în faţa poliţiştilor. În cele din urmă a recunoscut că practică pirateria, motivând că a aşteptat 6 ani ca să i se dea licenţa.

Amenzile în cazul taximetriştilor certaţi cu legea sunt usturătoare, 25.000 lei, şi de asemenea, acestora li se reţin plăcuţele pentru suspendarea dreptului de utilizare.

În plus, poliţiştii trag un semnal de alarmă şi le recomandă celor care vor să circule cu taxiul să se uite la tariful practicat. De asemenea, ceasul de taxare trebuie să fie pornit. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT