Povestea lui Joy Milne din Scoția ne arată cât de departe poate merge această idee. În 2012, Milne, asistentă medicală pensionată, i-a spus neurologului Tilo Kunath că poate „mirosi” boala Parkinson. Ea observase la soțul său, Les, o aromă florală cu ani înainte de diagnostic și a remarcat apoi același miros la alți pacienți. Testată de cercetători, femeia a identificat corect tricourile purtate de bolnavi și chiar a anticipat cazul unei persoane care avea să primească diagnosticul un an mai târziu.
Care este explicația? Joy Milne suferă de hiperosmie ereditară, o sensibilitate olfactivă rară. Fenomenul nu este izolat. Unele boli produc mirosuri ușor recognoscibile: diabetul poate genera o aromă fructată, bolile de ficat un miros sulfuriu, insuficiența renală un iz de amoniac. Infecții precum holera sau tuberculoza au și ele semnături olfactive caracteristice. Totuși, multe afecțiuni emit compuși prea subtili pentru nasul uman.
Aici intervin câinii antrenați sau tehnologiile moderne. Studii recente au arătat că patrupedele pot detecta cancerul de prostată, vezică sau plămân cu rate de succes impresionante – uneori de peste 90%. Însă nu orice câine are aceste abilități, iar procesul de dresaj este anevoios. De aceea, cercetătorii lucrează la replicarea electronică a acestui „super-nas”.
Un exemplu este echipa condusă de chimista Perdita Barran, care analizează sebumul pacienților cu Parkinson prin cromatografie gazoasă și spectrometrie de masă. Din peste 25.000 de compuși chimici identificați pe pielea umană, aproximativ 30 s-au dovedit a fi markeri constanți ai bolii. Obiectivul este dezvoltarea unui simplu test cutanat, rapid și non-invaziv, care să permită depistarea precoce.
Citește continuarea pe evz.ro.