Cum poate fi evitată taxa pe lux. Explicațiile specialistului: ”Este o taxă simbolică, foarte ușor de evitat”

Începând din această toamnă, România aplică o nouă taxă pe lux care vizează proprietarii de autoturisme și imobile cu valori considerabile. Cei care dețin mașini cu o valoare de peste 75.000 de euro și proprietăți imobiliare evaluate la peste 500.000 de euro sunt obligați să declare aceste bunuri la Fisc și să completeze Declarația 216. Totodată, aceștia vor trebui să plătească un impozit suplimentar, calculat la diferența dintre valoarea bunurilor și anumite plafoane stabilite prin lege.
Mircea Filipescu
07 oct. 2024, 12:15
Cum poate fi evitată taxa pe lux. Explicațiile specialistului: ”Este o taxă simbolică, foarte ușor de evitat”

Taxa pe lux se aplică în două etape: până la finalul lunii septembrie pentru autoturisme și până la finalul lunii decembrie pentru proprietăți imobiliare. Impozitul suplimentar se calculează prin aplicarea unei cote de 0,3% la valoarea care depășește 375.000 de lei (75.000 de euro) pentru autoturisme și la valoarea care depășește 2.500.000 de lei (500.000 de euro) pentru clădiri.

Cu toate acestea, analistul economic Adrian Negrescu a atras atenția, într-un interviu acordat pentru WOWbiz.ro, că această taxă are mai multe probleme, începând cu faptul că este „simbolică” și foarte ușor de evitat.

„Este o taxă simbolică care nu reprezintă aproape nimic, raportat la valoarea proprietăților și mașinilor deținute de unii români. Să vii să îi taxezi cu echivalentul a unei mese în oraș pe cei care dețin mașini de sute de mii de euro sau imobile de milioane de euro reprezintă practic doar un exercițiu de imagine,” a declarat Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, sumele percepute ca taxe sunt mult prea mici, în raport cu averile deținătorilor unor astfel de bunuri. Mai mult decât atât, el a subliniat că taxa poate fi ușor evitată, deoarece proprietarii pot muta activele, cum ar fi mașinile și casele, pe o firmă, scăpând astfel de obligația de a plăti impozitul suplimentar.

Citește și: Guvernul a împrumutat sume aproape de record în acest an. Care a fost luna cu cele mai mari împrumuturi

„Taxa aceasta este, din punctul meu de vedere, foarte simplu de evitat, în condițiile în care mulți dintre cei care ar avea nevoie să se evite această taxă și-ar putea muta foarte ușor mașinile, casele, pe o firmă și n-ar mai plăti taxa,” a explicat Negrescu.

Adrian Negrescu a menționat, de asemenea, că o altă problemă majoră este lipsa de informare a celor care sunt vizați de această măsură. ANAF ar trebui să îi notifice pe proprietarii bunurilor valoroase despre obligațiile lor fiscale, deoarece mulți dintre aceștia nu sunt conștienți că se încadrează în categoria celor care trebuie să plătească taxa pe lux.

„Cred că trebuie trimise scrisori către cei care dețin astfel de mașini, să îi anunțăm de faptul că au de plătit aceste taxe, pentru că ei probabil nici măcar nu știu că mașinile și casele lor sunt pasibile practic de astfel de suprataxări,” a spus analistul.

El a adăugat că este puțin probabil ca această măsură să aducă venituri semnificative la bugetul de stat, subliniind dificultatea de a convinge oamenii să își plătească taxele de bună voie.

„Din punctul meu de vedere, este doar o măsură de imagine. Nu cred că va aduce foarte mulți bani la buget și va fi extrem de dificil să-i determini pe oameni să se prezinte la ghișeele ANAF și să plătească de bună voie,” a concluzionat Adrian Negrescu.

Citește și: Românii cheltuie lunar doar 26 de lei pentru educaţie şi peste 4000 de lei pentru consum, potrivit INS

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT