Vrei să intri în afaceri? Află câţi bani îţi dă statul şi ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot depune de luni planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 25 milioane de lei.
Iulian Tudor
19 apr. 2013, 10:53
Vrei să intri în afaceri? Află câţi bani îţi dă statul şi ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Începând din data de 22.04.2013, ora 10.00, va fi activă înscrierea în cadrul „Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”. Înscrierea se poate face atât pe site-ul Ministerului Economiei, cât şi prin intermediul link-ului direct: http://programenationale2013.aippimm.ro, se arată într-un anunţ de pe site-ul instituţiei.

Finanţarea acoperă 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Economiei.

Totodatul, statul acordă garanţii prin Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru creditele contractate de tinerii întreprinzători în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.

De asemenea, aceştia sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi angajaţi pe perioadă nedeterminată. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depăşesc cuantumul câştigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.

Alte scutiri se acordă la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.

Planul de afaceri propus trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale.

Anterior, tinerii întreprinzători şi-au înregistrat microîntreprinderile la oficiile Registrului Comerţului. Înscrierea în program este continuă şi se face on line pe site-ul Ministerului Economiei.

Vor fi finanţate achiziţia de terenuri pentru construcţii şi/sau amenajări efectuate în cadrul proiectului, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare, de mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, de mijloace de transport, cu excepţia achiziţiei de vehicule de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii în proprietate a terenului pe care urmează să se realizeze construcţia sau a unui drept de uzufruct, contract de concesiune ori închiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioadă de minimum 5 ani de la finalizarea investiţiei, iar activele achiziţionate trebuie să fie noi.

Totodată, tinerii pot primi finanţări nerambursabile pentru brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi active similare (francize, etichetare ecologică, etc), autorizaţii, materii prime, mărfuri, pentru acoperirea costurilor de personal, de training şi formare personală, precum şi pentru servicii de contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă IT şi PR.

Cheltuielile cu serviciile de consultanţă nu pot depăşi 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, ghidul solicitantului prevede reinvestirea anual a cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent şi angajarea şi menţinerea în activitate a cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere.

În această săptămână a fost deschisă şi înscrierea firmelor mici şi mijlocii la programul Mihail Kogălniceanu, prin intermediul căruia pot obţine credite subvenţionate şi garantate de stat, bugetul alocat în acest an fiind de circa 16 milioane de lei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT