Cum promite ministrul Sănătăţii să rezolve criza de medicamente pentru cancer

Ministrul Sănătăţii a spus astăzi că medicamentele care fac parte din protocoalele terapeutice, care au un preț foarte mic și nu sunt aduse pe piaţa locală, pentru că nu generează profit pentru furnizori, vor fi cumpărate prin compania de stat Unifarm, pentru a evita disfuncţionalităţile în tratamentul bolnavilor oncologici.
Cristina Şomănescu
29 feb. 2012, 15:09
Cum promite ministrul Sănătăţii să rezolve criza de medicamente pentru cancer

“Am identificat şi vom identifica în continuare disfuncţionalităţile care pot să apară în derularea Programului Naţional de Oncologie. Nu este o criză a medicamentelor citostatice, aşa cum se vehiculează. Sunt trei categorii de medicamente care pot genera disfuncţionalităţi şi pentru care am stabilit un plan de măsuri”, a declarat astăzi Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Medicamentele care dau prețul de referință, dar care nu se găsesc pe piață în cantitate suficientă pentru a acoperi cererea,  vor fi, în sfârşit, eliminate din listele de compensate şi gratuite, astfel încât alte medicamente care există pe piaţă să dea preţul de referinţă, iar pacienţii să beneficieze gratuit de medicamentaţia necesară.

Ministrul Sănătăţii mai spune că, pentru medicamentele unice, cele cu un singur producător, care se încadrează în categoria medicamentelor esențiale, pentru care nu există alternativă terapeutică, se vor încheia contracte cost-volum cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care se va asigura continuitatea tratamentului.

Ministerul Sănătăţii va achiziţiona, în perioada următoare, din fondurile alocate de  Guvern,  medicamente pe care le va utiliza doar în caz de disfuncţionalitate a programului de oncologie.

Ministerul Sănătăţii a mai spus că derularea Programului Naţional de Oncologie nu depinde numai de resursele financiare alocate, ci şi de managementul unităţilor sanitare, lanţul de producţie-distribuţie –comercializare şi prescripţia medicală.

Bolnavii beneficiază de tratament gratuit în cadrul Programului Naţional de Oncologie.

Anual, aproximativ 80.000-90.000 de bolnavi sunt în tratament cu medicamente citostatice. Suma alocată în 2012 pentru derularea Programului Naţional de Oncologie sare de 836 de milioane de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Meme Stoica rupe tăcerea exclusiv la Fanatik! Ce spune de revenirea la FCSB: “Nu mă retrag din fotbal! Am primit deja 2 oferte”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România