Dialogul dintre Nicolaescu şi Ceauşescu despre erotismul lui Mihai Viteazul

În 1968, Sergiu Nicolaescu devenise unul din favoriţii regimului. Succesul filmului „Dacii” fusese uriaş şi acum avea ocazia să traspună pe ecran viaţa lui Mihai Viteazul, figură istorică preferată a naţionalismului comunist al perioadei.

Din această postură, Nicolaescu a fost invitat, alături de alţi cineaşti, să participe la o întâlnire cu Ceauşescu şi alţi înalţi demnitari din acea vreme, ce a avut loc pe 25 mai 1968. Nicolaescu s-a dus cu două propuneri legate de filmul la care lucra: să primească un sprijin mai consistent din partea armatei ţinând cont de numărul enorm de figuranţi necesari filmărilor şi să-l determine pe dictator să accepte ca Mihai Viteazul să apară într-o scenă de dragoste.

„Au fost două întâlniri pe care le-am avut cu Ceauşescu şi asta a fost prima. Nu m-am mai văzut cu el decât la o decoraţie, după aceea. Am venit atunci pregătit cu propuneri, pentru că eu cerusem întâlnirea cu toţi. Am zis să facem şi noi ca cehoslovacii sau polonezii în film, să fim mai deschişi, dar era un gest extraordinar de curajos”, relata regizorul la câteva decenii după eveniment.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Dacă primei cereri i s-a dat curs, la a doua problemele erau ceva mai mari. Scenele numite „sexy” erau primele care erau cenzurate, aşa că filmarea unor scene în care actorii erau puşi să se dezbrace, mai mult sau mai puţin, era futilă.

Pentru a îndupleca „cerberii” de la cenzură, Nicolaescu a încercat să dea exemplul dat de „partidele frăţeşti” din Cehoslovacia şi Polonia, care o lăsaseră mai moale cu austeritatea în cinematografie. „Nu spun că vreau neapărat să fac ca în următorul meu film unul dintre eroi să apară că face pipi (…), dar în orice caz am nevoie ca acest om să iubească (…). Vă spun acest lucru pentru că mă lovesc direct de nişte greutăţi. Poate Mihai Viteazul să iubească sau nu?”, l-a întrebat regizorul de Ceauşescu.

Răspunsul secretarului general al PCR a fost de un comic disproporţionat de mare faţă de umorul involuntar al întrebării. „Şi eu sunt sensibil ca şi dumneavoastră şi vreau să vă spun cum simt eu. Eu sunt de acord că şi Mihai Viteazul a făcut dragoste, dar trebuie să ştim ce să redăm, tovarăşi! Să redăm şi dragostea lui, dar dacă aceasta a avut rolul dominant în activitatea lui sau dacă aceasta este numai ceva lăturalnic, atunci s-o tratăm lăturalnic”, s-a pronunţat Ceauşescu.

Apoi acesta a încercat să îndulcească refuzul dat lui Nicolaescu nedorind pesemne să pară lipsit de sensibilitate în faţa artiştilor. „Ridic aceasta pentru că mi-a făcut impresia că pentru tovarăşul Nicolaescu aceasta este o problemă care vrea răspunsuri sau că cineva i-ar cere să nu oglindească dragostea. Vai de mine! Nu cred că un om, care are toate sentimentele, ar dori să excludem din artă dragostea, care sunt sentimente nobile şi care nu trebuie să le împingem la ceea ce face occidentul”, a mai spus Nicolae Ceauşescu.

Atunci a fost tranşată soarta erotismului în cinematografia românească din realismul socialist: redus ca fundal anost la frământările clasei muncitoare legate de depăşirea planului cincinal. Mihai Viteazul urma să-şi păstreze cuşma pe cap şi paloşul la brâu până la sfârşitul filmului, spre insatisfacţia regizorului.

Subiectul cinematografiei a fost reluat la câteva zile distanţă într-o nouă şedinţă a comisiei ideologice a PCR. Atunci s-a adoptat o decizie pe cât de solemnă, pe atât de tâmpită. „Facem o lege în care stabilim că trebuie să se facă filme bune. Legea este uşor de făcut, dar cum stabilim care sunt filmele bune care trebuie făcute este mai greu de făcut”, a spus ctitorul Epocii de Aur.