Cum putem scăpa de stres. Cinci metode simple

Potrivit studiilor, 66% dintre români consideră că au o viață stresantă, principala sursă de stres fiind locul de muncă. Sunt afectați în aceeași măsură atât bărbații cât și femeile.
Alina Costache
20 mart. 2018, 06:51
Cum putem scăpa de stres. Cinci metode simple

Cu toții am experimentat stresul în viața de zi cu zi, mai ales atunci când ne simțim supraîncărcați și ne luptăm să facem față cererilor tot mai complexe. Aceste cereri pot fi legate de finanțe, de locul de muncă, de relații și de alte situații, esențial este că orice lucru care reprezintă o provocare reală sau este percepută ca atare, poate provoca stres.

În opinia psihologului Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, este important să conștientizăm că un eveniment poate fi foarte stresant chiar dacă el nu reprezintă un pericol real pentru noi, atâta vreme cât noi ÎL PERCEPEM ca atare.

„Stresul este de fapt o parte importantă a evoluţiei omenirii ajutându-i pe strămoşii noştri să supravieţuiască. Eliberarea de adrenalină adusă de un atac iminent din partea unor animale carnivore de dimensiuni mari i-a ajutat, de exemplu, pe strămoşii noştri să se pregătească pentru luptă şi fugă, iar acest gen de stres încă ne aduce beneficii şi astăzi. Dar lumea modernă a adus cu sine un stres continuu asupra corpului și minții noastre – și există voci care consideră că încă nu suntem pregătiți să facem față acestei schimbări. Mai mult decât atât, contrar opiniei populare, nu orice stres este rău, ci fiecare persoană are propria toleranţă la felurile variate de factori de stres. Cheia este să ne ştim gradul de toleranţă, cunoscându-ne semnalele negative atunci când stresul ne atinge punctele critice”, consideră psihoterapeutul Angela Nuţu.

Tipuri de stres

Specialistul afirmă că stresul acut este unul pe termen scurt, care este adus de evenimente specifice la care trebuie să reacţionăm. „Poate fi o forţă ajutătoare, motivaţională şi poate fi palpitantă în doze mici (eustres), dar prea mult din ea este epuizantă și ne face să simțim că nu reușim să facem față provocărilor (distres). Stresul acut poate fi atunci când te dai în trenuleţul roller coaster, dai un examen important, eviţi un accident de maşină, ceri o mărire de salariu etc.”, explică psihoterapeutul Angela Nuţu.

De cealaltă parte, stresul cronic este o suferinţă pe termen lung cauzată de factori de stres repetitivi. „Stresul cronic poate deveni o parte de rutină a vieţii, încât cei care suferă sub acțiunea sa nu-l mai observă şi îl acceptă ca fiind normal. Factorii de stres cronic pot fi: un loc de muncă epuizant, o viaţă de familie nefericită, probleme financiare prelungite, dificultăți de adaptare și socializare, efectele stresului cronic etc. Dacă nu intervenim cu diferite metode de alinare sau relaxare, stresul cronic poate duce la dureri de cap, stomac deranjat, dureri în piept, tensiune arterială ridicată, insomnie, anxietate, depresie. Toate acestea cresc riscurile de boli de inimă cu până la 40%, de infarct cu 25%, iar de atac cardiovascular cu 50%. De asemenea, poate cauza tensiuni musculare ca reacţie reflexă de a ne proteja corpul împotriva posibilelor dureri şi răni”, spune Angela Nuţu.

Iată cinci metode simple cu ajutorul cărora putem scăpa de stres.

Relaxează-te! Un exerciţiu simplu de autohipnoză ne poate ajuta să intrăm foarte repede și ușor într-o stare de transă hipnotică, respectiv ne va ajuta să ne relaxăm profund. Cum îl punem în practică?

Stai confortabil pe scaun cu tălpile lipite de podea.
Acum trage puternic aer în piept, inspirând pe nas. În același timp ridică privirea, cât mai mult cu putință în sus, doar privirea, capul rămâne nemișcat. În acest fel vom ajunge cu ochii „dați peste cap”, în timp ce capul rămâne în poziție verticală, ca și cum am privi un punct interior, în creștetul capului.

Menținem respirația și numărăm în minte 1, 2, 3.
Lăsăm apoi privirea să coboare lent, foarte lent în jos în timp ce expirăm lent, controlat, pe gură. Pleoapele coboară lent, în final ochii închizându-se lent, natural, iar respirația devine și ea profundă și naturală.
Repetă de minim 3 ori sau de ori de câte ori este nevoie pentru a adânci starea de transă.
Atenționare! Nu face niciodată exerciții de relaxare sau intrare în transa hipnotică în timp ce ești la volan sau operezi cu diverse aparate, utilaje, etc. Alege pentru asta întotdeauna un mediu liniștit, sigur, în care pe cât posibil să nu fii deranjat cât durează exercițiul tău de relaxare!

Fă acest exercițiu ori de câte ori simți nevoia să te relaxezi și destresezi, mai întâi exercițiul așa cum este descris, apoi ideal ar fi să asculți o înregistrare care să te ajute să te relaxezi și mai mult. Înregistrare video: https://www.youtube.com/watch?v=2SR3HM8KiIU

Mişcă-te! Eliberarea de endorfine şi concentrarea pe corpul tău te va face să te simţi mai bine, exercitiile fizice ajutand sistemul nervos să se relaxeze. În loc să te concentrezi pe gândurile tale, concentrează-te pe corpul tău

Reglează-ţi sistemul nervos! Meditaţia și respiraţia conştientă sunt modalități rapidă de a te calma. Pur şi simplu ia o pauză şi concentrează-ţi atenţia pe 60 de respiraţii de fiecare dată când simţi că te sufoci şi nu faci faţă unui moment.

Nu te izola! Conexiunea cu oamenii care te fac să te simţi bine şi în siguranţă este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a-ţi relaxa sistemul nervos. Suportul familiei şi al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului.

Fă câteva schimbări benefice în viaţa ta! „Atunci când te lupţi cu stresul e foarte posibil să nu mai urmezi cursul firesc al vieţii tale. Somnul, apetitul, energia îţi vor fi afectate. Este un moment în care trebuie să măreşti efortul pentru o viaţă sănătoasă: orientează-te către o alimentație sănătoasă, apucă-te de un sport nou, relaxează-te înainte de somn”, conchide psihoterapeutul Angela Nuţu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
Cel mai îndrăgit actor a murit fulgerător. A fost și va rămâne o stea strălucitoare. Drum lin!
Playsport.ro
Locul preferat de mulți români pentru vacanțe, invadat de șerpi de aproape 2 metri. Turiștii speriați și-au...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Sfârșit tragic pentru o tânără însărcinată, în vârstă de 22 de ani! Iubitul a ucis-o cu mai multe lovituri de topor atunci când a aflat că vrea să se despartă de el! Scenele șocante au avut loc sub privirile îngrozite ale copiilor
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Klaus Iohannis, interzis în București. E mai rău decât Băsescu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Peru! O persoană a decedat și alte zeci au fost rănite
Cancan.ro
‘Am putea fi în pragul unui nou război mondial’ – Anunțul care trimite o undă de TEROARE, la nivel global
Capital.ro
România l-a pierdut pe cel mai iubit actor. Marele maestru joacă acum în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 iunie: „Urmează o săptămână de mare forță, cu transformări radicale”
MediaFlux
Pensionarii care nu-și primesc banii. Casa de Pensii recunoaște: „Softul nu funcționează complet”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!