Cum recunoaștem depresia la copii. La copii, simptomele depresiei pot să fie diferite de ale adulților. Uneori pot să fie doar manifestări fizice, fără o cauză organică. Spre exemplu, ar putea să-i doară burta, să fie mereu iritați sau obosiți, să mânânce mai puțin.

Cum recunoaștem depresia la copii:

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Băutura miraculoasă ce poate înlocui cafeaua de dimineață. ...

Profesorul Mircea Beuran dezvăluie greşeala majoră pe care ...

• Tristețe sau o stare proastă permanentă;
• iritare permanentă;
• nu mai este interest de lucrurile care altă data îi plăceau;
• este obosit sau chiar epuizat tot timpul;
• are probleme cu somnul. Fie nu poate să doarmă sau doarme mai mult ca de obicei;
• nu se poate concentra;
• interacționează mai puțin cu prietenii și cu familia;
• e indecis;
• nu are prea multă încredere în el însuși;
• mănâncă mai puțin sau mai mult ca de obicei;
• are schimbări dramatice în greutate;
• nu pare că se poate relaxa sau e mai letargic decât de obicei;
• vorbește despre faptul că se simte vinovat sau că nu e bun de nimic;
• se plânge că nu mai poate simți emoție pentru nimic, nimic nu-l mai interesează;
• are gânduri de sinucidere sau vrea să-și facă rău;
• își face rău – de exemplu, se taie cu lama.

Depresia la copii. Cauze:

De foarte multe ori, în familiile copiilor care manifestă aceste simptome există cineva dintre persoanele principale de îngrijire care prezintă, de asemenea, semnele unei depresii, mai mult sau mai puțin mascate. Copiii nu fac decât să detecteze această stare, ca un adevărat radar emoțional și să o reflecteze întocmai. De asemenea, copiii anxioși manifestă și ei o parte din aceste comportamente și de aceea un consult medical este absolut necesar pentru a stabili un diagnostic corect. Odată ce adultul din familie care are o problemă emoțională face progrese în depășirea acesteia, copilul îl urmează.

Explicațiile specialiștilor privind depresia la cei mici:

„Fericirea e o stare de moment – şi de un moment scurt – şi avem o grămadă de astfel de momente în viaţă, dar care sunt urmate de momente de normalitate, pe care noi o considerăm nefericire pentru că nu e stare de fericire. Când nu suntem fericiţi, noi considerăm că suntem nefericiţi. Şi atunci asta ne face să ne punem atât de mult problema fericirii încât ajungem să fim deprimaţi.

Şi copiii pot să fie deprimaţi, dar din alt motiv. Atunci când sunt prea multe schimbări, pe care ei nu le pot gestiona, sunt copleşitoare pentru ei, dar şi când sunt traume. Dar şi schimbările foarte multe, de fapt, generează traume. S-ar putea crede că ceea ce i se întâmplă unui copil nu este o traumă, dar dacă el o percepe ca atare, adultul trebuie să fie atent la semnele lui. El ne arată lucrurile astea. De exemplu dacă copilul aşteaptă să îi vină pe lume un frăţior, nu o să îl dăm în acelaşi an şi la grădiniţă şi o să schimbăm şi casa pentru una mai mare. Deci, cumva ar fi bine să dozăm schimbările în viaţa copilului în aşa fel încât el să aibă timp să se acomodeze cu o schimbare pentru a trece la cealaltă.

La început, este o lipsă de reacţie totală când se întâmplă ceva, o modificare în viaţa de familie. Dacă copilul nu reacţionează în niciun fel, atunci este un semn important. El se simte ca înainte, ignoră şi este faza cea mai puternică a depresiei. Apoi, când începe să se revolte, să se plângă, să fie miorlăit, să nu îi mai convină nimic, să se poarte ca şi cum îl doare tot corpul, are o voce miorlăită şi tot timpul vrea ceva şi pe mama o agasează starea aceasta a copilului pentru că este într-o cerinţă permanentă.

Aici este starea de recuperare, deja copilul începe să iasă din zona aceea de lipsă de speranţă în care copilul a ignorat ce i se întâmplă şi se vede că are încredere să îi ceară mamei, dar o copleşeşte cu cerinţele astea şi mama ajunge la capătul puterilor. Aici este un bun moment ca mama să se gândească că nu va fi pe parcurs îndelungat şi cu cât îi răspunde mai mult cerinţelor, oricât de mari, lucrurile aceastea se pot rezolva dacă ea răspunde cerinţelor.

Pe urmă, mai este o revoltă totală, o agresivitate. Copilul îşi opune starea de neputinţă şi de nefericire într-o stare de cerinţă agresivă şi nimeni nu se mai înţelege cu el. Şi acolo, deşi el cere să fie pus la punct, să fie limitat, asta simţim noi că ar vrea, de fapt el are nevoie să fie iubit. Să vadă că orice ar face, el este îmbrăţişat, iubit şi înţeles, chiar dacă nici el nu se poate înţelege şi controla. Deci, în situaţiile astea depinde de cum gestionăm noi stările la noi, nu la el”, spune Speranța Farca,  specialist în educaţia copiilor.

Citește și Ai o viață mai lungă dacă respecți niște reguli simple privind odihna. Care e intervalul orar potrivit pentru un somn liniștit

Citește și Dieta de trei. Cum poți slăbi miraculos mâncând trei zile orez, trei fructe și trei legume!