Cum s-a transformat Nicoleta Luciu de când a câştigat Miss România, în 1999 GALERIE FOTO

Nicoleta Luciu este una dintre cele mai mediatizate vedete de la noi, la 14 ani de la câştigarea titlului Miss România. Trecerea timpului a schimbat-o mult pe bruneta focoasă, care este acum mamă a patru copii.
Alina Costache
13 feb. 2013, 10:33
Cum s-a transformat Nicoleta Luciu de când a câştigat Miss România, în 1999 GALERIE FOTO

Cu un fizic de invidiat şi forme apetisante, Nicoleta Luciu şi-a început cariera ca model şi chiar a avut succes. Bruneta a câştigat Miss România 1999, iar apoi a ajuns cunoscută datorită rolului de asistentă prostuţă din emisiunea lui Teo Trandafir, de la Pro TV.

Mirajul celebrităţii a făcut-o să-şi încerce norocul şi în muzică, făcând la un moment dat parte din trupele Alize şi Laguna. Cum lucrurile nu au stat, însă, grozav, Nicoleta Luciu, fostă iubită a cântăreţului Dinu Maxer, a acordat o tot mai mare atenţie carierei sale în televiziune, dar încercându-şi norocul şi ca actriţă. Ea are la activ roluri în telenovelele Inimă de ţigan, Iubire şi onoare, Aniela şi Regina, iar în prezent a demarat un nou proiect muzical, unul solo, de această dată.

Nicoleta Luciu, alături de colega ei din Alize

Deşi s-a concentrat pe carieră, Luciu a avut şi o viaţa personală bogată. Nicoleta este căsătorită, din aprilie 2012, cu omul de afaceri Zsolt Csergo, cu care are patru copii: Zsolt jr. şi tripleţii Kim, Kevin şi Karoly. Spre sfârşitul anului 2012, căsnicia lor a trecut printr-un adevărat cutremur, după ce Zsolt Csergo a fost surprins de paparazzi cu o altă femeie. Cuplul a reuşit însă să depăşească momentul, iar Nicoleta Luciu a decis să mai acorde o şansă mariajului.

Pentru mai multe imagini, VEZI GALERIA FOTO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT