Cum să cultivi roşii şi castraveţi pe acoperişul blocului în Bucureşti

Mai mulţi voluntari din Capitală au amenajat pe terasa unui clădiri o grădină urbană în care au semănat roşii, castraveţi, plante aromate şi mici pomi fructiferi. Proiectul a început să prindă viaţă în luna februarie a acestui an şi a fost realizat din banii voluntarilor.
Alina Costache
12 aug. 2014, 11:14
Cum să cultivi roşii şi castraveţi pe acoperişul blocului în Bucureşti

Povestea a început în luna februarie a acestui an, atunci când cei de la Asociaţia România în Tranziţie au dezvoltat proiectul pilot Grădini Urbane Comunitare, începând să se gândească tot mai mult la amenajarea unor grădini exact ca cele de la ţară chiar printre blocurile din Capitală sau pe teresele unor clădiri bucureştene.

Laurenţiu Cernat, coordonatorul de proiect, a povestit, pentru Adevărul, că i-a venit ideea să realizeze o astfel de grădină imediat după ce a citit o carte despre cum se grădinăreşte eficient.  „Eu sunt din Brăila şi acolo aveam în faţa blocului o grădină în adevăratul sens al cuvântului. Cultivam castraveţi, roşii, căpşune. Şi atunci mi-am dat seama că se poate aplica şi în Bucureşti“, a declarat Cernat. Voluntarii povestesc că au încercat să amenajeze grădina pe terasa unui bloc oarecare, dar a fost mai complicat să obţină o aprobare în acest sens, îndreptându-se apoi către sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB). După ce şi-au prezentat proiectul în faţa conducerii instituţiei, voluntarii au primit imediat permisiunea să amenajeze inedita grădină. 

Întreţinerea unei grădini urbane este destul de complicată, după cum susţin coordonatorii proiectului. În primul rând, costurile amenajării sunt destul de piperate, iar cei care se încumetă să îşi facă o astfel de grădină trebuie să ţină cont de mai multe lucruri. 

De câteva luni, de când a fost amenajată terasa, au existat şi momente neplăcute în care recolta a fost în pericol să fie distrusă. Cei care au grijă de grădina de pe terasă povestesc că o parte din aceasta a fost distrusă de grindina care a căzut în Capitală în luna mai. Acum, în locul distrus a fost plantată floarea-soarelui. În ceea ce priveşte recolta din neobişnuita grădină, aceasta ajunge la cantinele sociale din Capitală. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT