Cum să plătești facturi mai mici la încălzire. Ce trebuie să faci zilnic la ora 17.30, sfaturi importante de la specialiști

Specialiștii de la Agenția Națională pentru Noi Tehnologii, Energie și Dezvoltare Economică Durabilă vin cu sfaturi importante care ne ajută să plătim mai puțin la încălzire, în această iarnă.
Loredana Brumă
20 nov. 2025, 12:36
Cum să plătești facturi mai mici la încălzire. Ce trebuie să faci zilnic la ora 17.30, sfaturi importante de la specialiști

Cum să plătești facturi mai mici la încălzire. Experții dezvăluie că un simplu obicei ne ajută să plătim facturi mai mici la încălzire, în această iarnă. Află în rândurile de mai jos despre ce este vorba.

Cum să plătești mai puțin la încălzire. Obiceiul care te ajută să faci economii serioase

Potrivit specialiștilor de la Agenția Națională pentru Noi Tehnologii, Energie și Dezvoltare Economică Durabilă (ENEA), închiderea obloanelor și tragerea perdelelor în fiecare zi, la ora 17.30, ne ajută să plătim mai puțin la încălzire. Acest obicei permite păstrarea căldurii acumulate în timpul zilei și reduce necesitatea pornirii centralei seara, scrie jurnalul.ro.

Experții spun că atunci când soarele apune, adică între orele 16.30 și 17.30 în funcție de locație, temperatura de afară scade rapid, iar soarele nu mai încălzește încăperile. Dacă ferestrele rămân descoperite sau deschise, centrala va funcționa inutil pentru a menține temperatura la interior.

Citește și Ajutoare de încălzire 2025. Mai sunt câteva zile în care se acceptă dosarele. Ce venit trebuie să ai pentru a-ţi deconta facturile

Iată ce alte lucruri mai puteți face pentru a plăti mai puțin la încălzire: 

setarea temperaturii la 19 grade Celsius, care este ideală pentru încălzirea casei fără exagerare

întreținerea regulată a boilerului și radiatoarelor

programarea orelor la care se pornește încălzirea

verificarea izolației termice.

Experții mai spun că reducerea termostatului cu doar un grad ne poate ajuta să economisim cu până la 7% din factura de încălzire.

De asemenea, este bine să ne asigurăm că pe calorifere nu sunt lucruri care pot împiedica circulația aerului cald. Și izolarea pereților din spatele radiatorului cu panouri reflectorizante, etanșarea curenților de aer din jurul ușilor și ferestrelor, închiderea ușilor interioare între camerele utilizate și cele neutilizate ne pot ajuta să păstrăm mai bine căldura în casă.

Citește și Schimbare majoră pentru românii care locuiesc la bloc. Cheltuielile pentru încălzirea comună vor fi suportate de toți proprietarii

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT