Lumea modernă a căpătat o formă distinctă de restul prin credința că oamenii sunt atât de inteligenţi încât ar putea învinge până şi moartea. Această atitudine este cumva revoluționară ţinând seama că, în cea mai mare parte a istoriei, oamenii s-au resemnat în faţa morţii şi chiar i s-au supus, majoritatea religiilor și ideologiilor privind moartea nu numai ca fiind soarta noastră inevitabilă, ci şi ca principalul eveniment care dă sens vieţii pe pământ. Cele mai importante evenimente ale existenței umane se întâmplă după ce ne dăm ultima respirație, ne învaţă toate religiile mari ale lumii, iar abia după aceea vom pătrunde adevăratele taine ale vieții. Abia atunci vom dobândi mântuirea veșnică sau, dimpotrivă, vom fi condamnaţi la damnare pe veci. Într-o lume fără moarte – și, prin urmare, fără Rai, Iad sau Reîncarnare – religii precum creștinismul, islamul și hinduismul nu ar avea niciun sens. De aceea, în cea mai mare parte a timpului istoric, cele mai luminate minți umane s-au străduit că dea un sens morții, fără însă a încerca să o învingă.

Cum s-a schimbat percepţia asupra morţii, de-a lungul secolelor

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Vortexul polar și-a schimbat direcția și acum se învârte ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

Epopeea lui Ghilgameş, mitul lui Orfeu și Euridice, Biblia, Coranul, Vedele și nenumărate alte cărți și povestiri sacre au explicat omenirii că murim din voia lui Dumnezeu sau pentru că acestea sunt legile Cosmosului or ale Naturii și trebuie să acceptăm acest destin cu smerenie și har.

A urmat însă după aceea revoluția științifică, iar pentru savanţi moartea nu a mai reprezentat un decret divin, ci a devenit doar o problemă tehnică. Oamenii mor nu din cauză că Dumnezeu a decretat așa, ci din cauza unor „erori” tehnice. Inima încetează să mai pompeze sânge, cancerul a distrus ficatul sau virusii se înmulțesc în plămâni. Cine este responsabil pentru toate aceste probleme tehnice? Răspunsul: alte probleme tehnice. Inima încetează să mai pompeze sânge, deoarece nu ajunge suficient oxigen în mușchiul inimii. Celulele canceroase se răspândesc în ficat din cauza unei anumite mutații genetice. Virusii s-au instalat în plămâni după o infecţie contactată într-un autobuz. Iar acest ciclu viaţă-moarte, influenţat de boală, nu are nimic metafizic în el.

Citeşte şi S-a descoperit un simptom mai putin cunoscut al coronavirusului. Ce au observat medicii la buzele multora dintre cei infectaţi

Dar știința consideră că fiecare problemă tehnică are o soluție tehnică. Astfel, nu trebuie să așteptăm a doua venire a lui Hristos pentru a învinge moartea, susţin savanţii. Câțiva oameni de știință dintr-un laborator pot face acest lucru. Dacă, în mod tradițional, moartea era specialitatea preoților și teologilor în robe negre, acum ea a devenit şi specialitatea oamenilor din laboratoare, îmbrăcaţi în halate albe. Dacă inima este slăbită o putem stimula cu ajutorul unui stimulator cardiac sau chiar putem transplanta o nouă inimă. Cancerul care atacă un organ poate fi ucis cu radiații, iar viruşii care proliferează în plămâni pot fi anihilaţi cu ajutorul medicamentelor. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. În lupta lor de a prelungi viața, oamenii au avut un succes remarcabil. În ultimele două secole, speranța medie de viață a crescut de la sub 40 de ani la 72 în întreaga lume și la peste 80 în unele țări dezvoltate. În special copiii au reușit să scape din ghearele morții. Până în secolul XX, cel puțin o treime dintre copii nu ajungeau la vârsta adultă, fiind ucişi în mod obișnuit de boli precum dizenteria, rujeola sau variola. În Anglia secolului al XVII-lea, aproximativ 150 din 1.000 de nou-născuți mureau în primul an și doar aproximativ 700 dintre ei ajungeau la vârsta de 15 ani. Astăzi, doar cinci din 1.000 de bebeluși englezi mor în primul an și 993 ajung să-și sărbătorească 15 ani de la naștere. De altfel, pe întreaga planetă mortalitatea infantilă este la un procent de sub 5%.

Citeşte şi Bani gratis pentru REZIDENŢI. Aproape 1000 de dolari pentru fiecare pentru menţinerea economiei pe linia de plutire

Oamenii au avut atât de mult succes în încercarea de a proteja și prelungi viața, încât viziunea generală despre lume s-a schimbat într-un mod profund. În timp ce religiile tradiționale au considerat viața de apoi ca principalul sens al existenţei noatre pe Pământ, ideologiile secolului al XVIII-lea, precum liberalismul, socialismul și feminismul şi-au pierdut interesul pentru Viața de Apoi. Ce se întâmplă cu un comunist după ce moare? Sau ce se întâmplă cu un capitalist? Ce se întâmplă cu o feministă? Nu are rost să căutăm răspunsul în scrierile lui Karl Marx, Adam Smith sau Simone de Beauvoir. Singura ideologie modernă care oferă încă un rol central morții este naționalismul. În momentele sale poetice sau disperate, naționalismul promite că oricine moare pentru națiune va trăi pentru totdeauna în memoria colectivă. Cu toate acestea, această promisiune este atât de confuză, încât chiar și cei mai mulți naționaliști nu știu cu adevărat ce să facă. Cum „trăieşti” de fapt în memorie? Dacă ești mort, de unde știi dacă oamenii îşi aduc aminte de tine sau nu? Woody Allen a fost întrebat odată dacă speră să trăiască pentru totdeauna în memoria filmelor sale. „Aș prefera să locuiesc în apartamentul meu”, a fost răspunsul sarcastic al regizorului. Chiar și unele religii tradiționale și-au schimbat centrul de greutate şi în loc să promită Raiul în Viața de Apoi au început să pună mult mai mult accent pe ceea ce pot face pentru individ în această viață.

„Va schimba actuala pandemie atitudinea oamenilor față de moarte? Probabil ca nu. Dimpotrivă. COVID-19 ne va determina probabil să dublăm eforturile pentru a proteja viaţa. Reacția culturală dominantă la COVID-19 nu este resemnarea, ci un amestec de furie și speranță„, mai scrie Yuval Noah Harari, în The Guardian.

De la „pedeapsa divină” la neglijenţa autorităţilor

Când izbucnea o epidemie într-o societate pre-modernă, precum Europa medievală, oamenii se temeau pentru vieţile lor și erau copleşiţi de durere la moartea persoanelor dragi, dar reacția culturală principală era una de resemnare. Psihologii ar putea-o numi „neputință învățată”. Oamenii își spuneau că este voia lui Dumnezeu sau că este o pedeapsă divină pentru păcatele omenirii. „Dumnezeu știe cel mai bine. Noi, oamenii slabi şi răi, merităm asta. Și, veți vedea, totul va fi bine până la urmă. Nu vă faceți griji, oamenii buni îşi vor primi recompensa în Ceruri. Nu pierdeți timpul în căutarea unui medicament, această boală a fost trimisă de Dumnezeu să ne pedepsească. Cei care cred că oamenii pot depăși această epidemie prin propria lor ingeniozitate, nu fac decât să adauge păcatul vanității la celelalte crime. Cine suntem noi ca să împiedicăm planurile lui Dumnezeu?”. Astăzi, atitudinea este exact opusă. Ori de câte ori un dezastru ucide mulți oameni – accident feroviar, incendiu, uragan – avem tendința de a-l privi mai degrabă ca pe un eșec uman ce putea fi prevenit, decât ca pe o pedeapsă divină sau ca pe o calamitate naturală inevitabilă. În secolul XXI, moartea în masă a devenit un motiv automat pentru procese și investigații.

Aceasta este atitudinea noastră şi faţă de pandemii şi s-a văzut în exemplele ultimelor decenii. În timp ce unii predicatori religioși au descris SIDA ca pe o pedeapsă divină pentru homosexuali, societatea modernă a retrogradat aceste păreri şi le-a limitat, iar în zilele noastre considerăm că răspândirea SIDA, Ebola și a altor epidemii ca fiind eşecuri ale autorităţilor de a le gestiona. Presupunem că omenirea are cunoștințele și instrumentele necesare pentru a eradica astfel de epidemii, iar dacă totuși o boală infecțioasă scapă de sub control, asta e din vina incompetenței umane şi nu a mâniei divine. COVID-19 nu face excepție de la această regulă. Criza este departe de a se fi încheiat, dar mai multe țări se acuză deja reciproc de răspândirea infecţiei, iar politicieni rivali aruncă îşi responsabilităţile de la unul la celălalt, ca pe o grenadă de mână fără cui de siguranţă.

Citeşte şi Distanţarea socială, necesară până în 2022. Un studiu arată că infecţiile cu COVID-19 ar putea să reapară după renunţarea la izolare

În plus, în vremurile noastre eroii nu mai sunt preoții care îngroapă morții, eroii noștri sunt cei care salvează vieți. Iar super-eroii sunt oamenii de știință din laboratoare. Așa cum cinefilii știu că Spiderman și Wonder Woman îi vor învinge în cele din urmă pe cei răi și vor salva lumea, așa suntem şi noi destul de siguri că în câteva luni, poate un an, oamenii din laboratoare vor veni cu tratamente eficiente pentru COVID-19 și chiar cu un vaccin. Întrebarea care se află pe buzele tuturor, de la Casa Albă, până în balcoanele Italiei este „Când va fi gata vaccinul?” Când. Nu dacă.

Când vaccinul va fi, într-adevăr, gata și pandemia se va termina, care va fi prioritatea umanității? După toate probabilitățile va fi aceea de a investi cât mai mult şi de a face mai multe eforturi pentru protejarea vieții umane. Trebuie să avem mai multe spitale, mai mulți medici, mai multe asistente. Trebuie să stocăm mai multe aparate respiratorii, mai multe echipamente de protecție, mai multe kituri de testare. Trebuie să investim mai mulți bani în cercetarea agenților patogeni necunoscuți și în dezvoltarea de noi tratamente. Nu trebuie să fim prinși din nou pe nepregătite.

Inclusiv religia îi dă credit ştiinţei în aceste vremuri de pandemie. Biserica catolică le recomandă credincioșilor să stea departe de biserici, Israelul și-a închis sinagogile, Republica Islamică Iran descurajează oamenii să meargă la moschei. Templele și sectele de tot felul şi-au suspendat ceremoniile publice. Toate acestea pentru că oamenii de știință au făcut tot felul de calcule și au recomandat închiderea acestor locuri sfinte. Totuşi, chiar și oamenii de știință sunt de acord că trebuie să fim realişti în așteptările noastre și că nu ar trebui să dezvoltăm o credinţă oarbă în puterea medicilor de a ne proteja de pandemii. În timp ce umanitatea în ansamblu devine tot mai puternică, oamenii individuali trebuie să înfrunte propria fragilitate. Poate că într-un secol sau două știința va prelungi viețile umane la nesfârșit. Cu excepția posibilă a câtorva bebeluşi de miliardari, toți cei de astăzi vom muri într-o zi și îi vom pierde pe toţi cei dragi. Trebuie să ne ocupăm de tranziția noastră spre moarte.

Citeşte şi Cel mai dur avertisment de la OMS. „Nu vă relaxaţi! Ce e mai rău abia urmează”

Timp de secole, oamenii au folosit religia ca mecanism de apărare, crezând că vor trăi veşnic în viața de apoi. Acum, oamenii folosesc știința ca mecanism alternativ de apărare, crezând că medicii îi vor salva întotdeauna. Avem nevoie aici de o abordare echilibrată. Ar trebui să avem încredere în știință pentru a face față epidemiilor, dar ar trebui să suportăm în continuare sarcina de a face față mortalității noastre individuale și tranziției spre moarte.

„Într-adevăr, criza actuală poate face ca mulți indivizi să fie mai conștienți de natura ne-permanentă a vieții umane și de scopul vieţii. Cu toate acestea, civilizația noastră modernă în ansamblu va merge cel mai probabil în direcția opusă. Amintit de fragilitatea sa, va reacționa construind apărări mai puternice. Când criza actuală se va termina, nu mă aștept să vedem o creștere semnificativă a bugetelor departamentelor de filozofie, dar pariez că vom vedea o creștere masivă a bugetelor școlilor medicale și a sistemelor de asistență medicală„, mai scrie Yuval Noah Harari.

„Și poate asta este cel mai bun lucru la care ne putem aștepta din punct de vedere uman. În orice caz, guvernele nu sunt prea bune la filozofie. Nu este domeniul lor. Guvernele ar trebui să se concentreze într-adevăr pe construirea de sisteme de asistență medicală mai bune. Depinde de indivizi să facă o filozofie mai bună. Medicii nu pot descifra existenței, dar ei ne pot „cumpăra” ceva mai mult timp pentru ca noi să înțelegem asta. Ceea ce facem cu acele momente depinde de noi”, se încheie articolul din The Guardian.