Cum se descurcă Mircea Solcanu cu banii în prezent: „Deși legea mi-a spus să nu mai lucrez, am cerut în mod expres să fiu lăsat să muncesc 4 ore”

Mircea Solcanu, în vârstă de 49 de ani, a revenit la radio, iar aceasta este o reală bucurie pentru el.
Irina Dumitrescu
06 feb. 2026, 15:46
Cum se descurcă Mircea Solcanu cu banii în prezent: „Deși legea mi-a spus să nu mai lucrez, am cerut în mod expres să fiu lăsat să muncesc 4 ore”

Mircea Solcanu, în vârstă de 49 de ani, a revenit la radio, prima lui iubire. În ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă și cu toate că nu ar fi avut voie să muncească, el și-a urmat visul și instinctul chiar dacă nu s-a simțit mereu norocos.

Acesta a povestit cum o duce în prezent și care sunt bucuriile lui mărunte, cum se simte și cum reușește să trăiască cu o pensie de handicap în valoare de 1.280 de lei.

„Am revenit acolo unde am început acum 33 de ani, iar efectiv radio nu am mai făcut de 22. Prima iubire și probabil ultima, vorba cântecului lui Cotabiță. Redescopăr ce i-am promis copilului de 16 ani care se întâlnea cu Andrei Gheorghe, mentorul, prietenul, părintele și modelul meu de atunci dar și de acum. Unele lucruri rămân în memoria vie a sufletului. Mă bucură că am ocazia cu maturitatea de astăzi să îndeplinesc promisiunea și visul copilului de atunci dar și a copilului de astăzi.”, a mărturisit acesta.

Citește și: Cum a descoperit Mircea Solcanu că are o tumoră pe creier. A crezut inițial că are doar o ureche înfundată

Mircea Solcanu: „Tumora mi s-a refăcut și nu am ținut cont”

Întrebat ce program are și dacă este angajat permanent, acesta a mărturisit că are un talkshow în fiecare zi de luni, la C Fm.

„Sunt angajat atât cât îmi permite legea, să nu îmi pierd pensia și încadrarea. Deși legea mi-a spus să nu mai lucrez, am cerut în mod expres să fiu lăsat să muncesc 4 ore, deși afecțiunile mele se încadrează la incapacitate totală de muncă. În alt fel și duminică merg la Biserica catolică Sfântul Anton, unde cânt psalmul responsorial sau citesc o lectură din ziua respectivă. Deci oamenii mă pot vedea și asculta duminica la biserică sau luni seară mă pot asculta la radio. Chiar vreau să le mulțumesc celor din biserică pentru că mă îngăduie să fac, atât cât pot și cu ce pot, slujire duminică sau la sărbători, pentru mine e o enormă bucurie.”, a spus acesta.

Totodată, Solcanu a vorbit și despre situația lui financiară, având o pensie de handicap de numai 1.280 de lei și indemnizație.

„Mereu Domnul, se îngrijește să nu-mi lipsească nimic material. Nu-mi doresc mai mult, întotdeauna mi-am dorit mai bun. Mai sunt prieteni care mă surprind, unii cu o masă la restaurant, alții cu alimente de sărbători, vreo doi cu bani de sărbători, dintre care unul care este tot o persoană cu dizabilități iar celălalt un cunoscut și demn jurnalist la Recorder, prietena și colega mea de liceu care efectiv mă răsfață cu haine și ieșiri în oraș, alții cu căldură sufletească și nu vreau să le spun numele pentru că binele se face anonim și în liniște. Și eu la rândul meu încerc să-i ajut pe alții, dăruiesc haine, încălțăminte, un sfat, vorbă bună și chiar bani, atât cât îmi permit.”, a spus el pentru Click.

Mircea Solcanu a mărturisit că s-a mai confruntat cu probleme medicale, căci tumora i-a reapărut.

„De durut nu mă doare mai nimic, sufletul uneori dar cred că face parte din procesul meu de transformare. Și pe omidă o doare (cred) când se metamorfozează în fluture. Tumora mi s-a refăcut și nu am ținut cont, crezând că sunt indestructibil. Anul trecut mi-am forțat soarta și am plecat la Londra împreună cu prietena mea Lana Moscaliuc la premieră unui film în care ea era protagonistă. Nu am ținut cont de semne (adică zborul a fost anulat) și totuși am plecat a doua zi. La Londra (unde am stat doar două zile) am avut o sângerare superficială a tumorii (adică mi-a țâșnit sângele din ureche). După această traumă am căzut în deznădejde, pentru că la un moment dat m-am simțit obosit de viață și de încercări. Cu ajutor de la prieteni și medici îmi croiesc iarăși drum spre lumină și viață, dar de fiecare dată parcă pare mai complicat. Deci lucrurile păreau așezate, dar nu erau, iar acum iar încerc să le așez, nu știu dacă la locul lor, că nu mai știu care e locul lor. Ajutorul însă a venit sub formă canină, se cheamă Blanche, și e un cățel, care alături de motanul Fulgerică (un motan cu probleme neurologice) mă ajută și mă obligă cumva să nu renunț.”

Citește și: Mircea Solcanu, întâlnire cu foștii colegi la aniversarea a 30 de ani de Pro TV: „Invitaseră niște oameni care nu aveau treabă cu Pro TV. Când te nemulțumește ceva trebuie să spui, nu să lași să treacă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT