Cum se recalculează pensiile şi pentru ce categorii de pensionari

Iată cum se recalculează pensiile şi ce categorii de pensionari pot beneficia de această recalculare.
Filip Stan
21 feb. 2017, 15:39
Cum se recalculează pensiile şi pentru ce categorii de pensionari

Recalcularea pensiilor se face în baza Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ prevede creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, potrivit legis­laţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale în aceste perioade.

Beneficiază de recalculare următoarele categorii de pensionari:

1. Pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vîrstă au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în baza unor acte normative cu caracter special, recalculate conform prevederilor OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, și anume:

  • nevăzătorii şi persoanele cu handicap
  • persoanele pensionate conform prevederilor HG nr. 407/1990 privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaţilor din unităţile de cercetare, explorare, exploatare şi prelucrare a materiilor prime nucleare
  • persoanele pensionate conform prevederilor HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră
  • persoanele pensionate conform prevederilor HG nr. 478/1990 privind locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale din Întreprinderea „Acumulatorul” Bucureşti şi Întreprinderea de Produse Electrotehnice (Fabrica de Acumulatori) Bistriţa, ce se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă în vederea pensionării, precum şi condiţiile de pensionare
  • persoanele pensionate conform prevederilor Decretului – Lege nr. 114/1990 privind încadrarea unor categorii de salariaţi în grupele I şi II de muncă
  • persoanele pensionate conform prevederilor HG nr. 266/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria extractivă, de petrol şi gaze.

2. Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-01.01.2011 şi în situaţia cărora la calculul punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, si anume:

  • persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă
  • persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 la Legea 19/2000
  • persoanele care şi-au desfăşurat activitate artistică în profesiile prevăzute în anexa nr. 2, la Legea nr. 19/2000
  • persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii
  • persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap, preexistent calităţii de asigurat (handicap accentuat/grav)
  • pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vîrstă au fost stabilite/recalculate conform prevederilor Legii nr. 226/2006.

3. Pensionarii urmaşi ale căror drepturi de pensie de urmaş au fost stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi a căror susţinători se încadrează în situaţiile precizate la pct. 1 şi 2.

4. Pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01.01.2011 şi care, pînă la data de 31.12.2015, nu au îndeplinit condiţiile de trecere la pensie pentru limită de vîrstă şi nici nu au avut o schimbare de grad de invaliditate, după data de 01.01.2011.

În urma recalculării, creșterile vor fi cu 50% pentru perioadele în care cei vizați au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale și cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, scrie libertatea.ro. Așadar, de această majorare beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispoziţiilor anterioare care au acordat astfel de majorări (OUG nr. 100/2008, Legea nr. 218/2008, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010), precum şi de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale, după data de 1 aprilie 2001.

Recalcularea pensiilor se face (din oficiu) cel târziu până la data de 1 ianuarie 2018, însă pensia recalculată se cuvine şi se plăteşte de la 1 ianuarie anul curent. În urma recalculării, este posibil să rezulte un cuantum mai mic al pensiei. În acest caz, cei în cauză își vor păstra pensia actuală.

Citeşte şi Pensii majorate pentru 1,2 milioane de pensionari. De când se aplică

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Povestea adolescentei care a născut în doar 10 ore după ce a aflat că este însărcinată. „Am crezut că durerile sunt crampe de stomac”
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri. Legea se aplică în toată România. Amendă între 750 și 5.000 de lei
Playtech.ro
Când ai voie să parchezi în faţa blocului? Legea care permite autorităţilor să ridice autovehiculele
Adevarul
„Pâinea îngrașă, dar alte alimente sunt mult mai nocive” - Cercetător UBB, despre obiceiul alimentar care-i îmbolnăvește pe români
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Tehnologia, armă pentru escroci. Cum verifici dacă un magazin online este de încredere
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Alexandra a murit în Italia, după ce a căzut de la 200 de metri înălțime, împreună cu colegul ei. Tânăra româncă avea doar 34 de ani
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Gică Hagi a început să înjure un puști de 12 ani, care îl luase la mișto: ”Vezi-ți de treabă, a trecut perioada ta!”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice