Cum ştim că vom suferi un accident vascular cerebral şi cât timp avem la dispoziţie să cerem ajutor

Accidentul vascular cerebral este de două feluri: ischemic și hemoragic. Cel ischemic, denumit și infarct cerebral, este produs prin oprirea bruscă a circulației sângelui la nivelul unei artere cerebrale și are ca mecanism principal de producere ateroscleroza, care duce în final la astuparea (obstrucția) vasului. Accidentul vascular cerebral hemoragic se produce prin ruperea unui vas la nivelul creierului și are ca și consecință inundarea acestuia cu sânge. În ambele cazuri creierul suferă și apar semne și simptome specifice, produse de afectarea unui anumit teritoriu vascular, scrie doctorulzilei.ro.

În infarctul cerebral, cele mai frecvente simptome sunt pierderea forței musculare într-o jumătate a feței și/sau jumătate de corp, tulburare de vorbire, care devine neclară (dizartrie) sau absentă (afazie), tulburări de sensibilitate într-o jumătate a feței și/sau jumate de corp, tulburări de echilibru, tulburare de înghițit, vedere dublă (diplopie). Hemoragia cerebrală de obicei începe cu dureri de cap (cefalei) extrem de puternice, grețuri, vărsături, agitație, pierderea cunoștinței. Persoanele care prezintă astfel de simptome sau cei din jur (rude, vecini) ar trebui să solicite cât mai repede ambulanța și să fie duse la spital pentru investigații de specialitate și tratament, pentru că în concepția actuală pe plan mondial timpul înseamnă creier („time is brain”). În concluzie, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Șansele de supravietuire depind de mai mulți factori: felul accidentului vascular cerebral (infarct sau hemoragie), de localizarea și mărimea acestuia, de bolile asociate, de vârstă. Se consideră că mortalitatea în infarctul cerebral este de 12-40% și este mai mare în primele două săptămâni de la debutul bolii. Hemoragiile cerebrale au în general o evoluție mult mai gravă, mortalitatea fiind de peste 70%.

Tratamentul presupune un complex de măsuri medicale, dar și de altă natură, care să amelioreze evoluția bolnavului. În stadiile inițiale, acute grave se pune problema pericolului vital, a supraviețuirii. La cei care se mențin în viață se pune problema identificării și tratării factorilor de risc, precum și al bolilor asociate (în primul rând cele cardiace). În final se pune problema recuperării, în special prin măsuri complexe de recuperare a vorbirii (unde este cazul) și a forței musculare (prin cultură fizică medicală și balneofizioterapie).

Alte articole