Cum va fi vremea în această vară. PROGNOZA METEO PE TREI LUNI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Potrivit ANM, luna mai va fi una ploioasă, în timp ce primele două luni de vară vor fi caracterizate de precipitaţii reduse şi de caniculă şi secetă.
Romania TV
25 apr. 2013, 10:12
Cum va fi vremea în această vară. PROGNOZA METEO PE TREI LUNI

Vremea în luna mai va fi mai răcoroasă decât ne-am fi aşteptat, cu o medie lunară a temperaturilor de circa 14 grade la nivelul ţării. Doar în Transilvania valoriile termice se vor încadra în regimul termic normal pentru acest interval.

De asemenea, luna mai va fi mai ploioasă decât în mod normal, excepţie urmând să facă Muntenia şi Dobrogea, unde cantităţile de apă se vor încadra în valoarea de 76 l/mp.

Iunie va fi o lună normală din punctul de vedere al regimului termic, cu temperaturi ce pot urma şi până la 30 de grade pe parcursul după-amiezilor. Din perspectiva precipitaţiilor, meteorologii se aşteaptă la ploi mai puţine şi de scurtă durată.

Luna iulie va fi secetoasă, cu precipitaţii foarte puţine, în toate regiunile ţării. Totodată, temperaturile din acest interval vor depăşi valoriile din ultimii ani, astfel urmând să fie mai cald ca de obicei în zona din sud-est, sud şi vest ale ţării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT