Cum vor arăta pictogramele de pe noile pachete de ţigări pentru a speria fumătorii, după adoptarea Legii tutunului FOTO

Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, o transpunere a unei directive europene, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 20 mai și în legătură cu care deja Comisia Europeană a inițiat demersurile de declanșare a unei proceduri de infringement.
Alina Costache
19 oct. 2016, 05:48
Cum vor arăta pictogramele de pe noile pachete de ţigări pentru a speria fumătorii, după adoptarea Legii tutunului FOTO

Legea, care conține noile dimensiuni ale avertismentelor și pictogramelor de pe pachete (obligatoriu pe 65% din suprafața pachetelor), precum și conținutul acestora, urmează a fi trimisă la președinție spre promulgare, după care va fi publicată în Monitorul Oficial. Ea va intra în vigoare de la 30 de zile de la publicarea în Monitor, iar termenul de redactare a normelor de aplicare a legii este de 45 de zile de la publicare. Acesta este și motivul pentru care companiile de tutun au avertizat că este posibil ca activitatea fabricilor să fie suspendată cel puțin pentru 15 zile.

Odată cu intrarea în vigoare a legii, companiilor le este interzisă producerea de pachete de țigări sub forma actuală, însă le este permisă vânzarea acestora până la epuizarea stocurilor.

Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome a fost adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru transpunerea directivelor europene privind ţigările aromate în legislaţia naţională, urmând ca acestea să fie interzise la comercializate etapizat, până în anul 2019. Detalii, aici. 

Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de țigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafața pachetului

„Aceste imagini voi fi pe ambele fețe pentru că nu va fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în așa fel încât oamenii să nu se mai obișnuiască cu imaginile și să fie surprinși de alte imagini. Pachetele inscripționate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătății pentru Controlul Tutunului, conform profit.ro. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România