Curierii Glovo, acuzații grave de tratamente inumane și condiții de muncă dificile: „Sunt obligat să fac asta, ca să supraviețuiesc”

Curierii Glovo nu au o viață ușoară. Anchetatorii din Milano au auzit sute de povești în care livratorii sunt monitorizați permanent prin GPS, penalizați pentru întârzieri și obligați să suporte din propriul buzunar furtul bicicletelor sau al bateriilor. Aceste declarații fac parte din ancheta privind presupusa exploatare a 40.000 de livratori din Italia.
Alexandra Dumitrescu
11 feb. 2026, 19:42
Curierii Glovo, acuzații grave de tratamente inumane și condiții de muncă dificile: „Sunt obligat să fac asta, ca să supraviețuiesc”

Curierii din Pakistan, Bangladesh și Nigeria. Au permise de ședere provizorii, locuințe improvizate și familii cărora încearcă să le trimită bani. Pentru mulți, este poate prima dată când cineva îi ascultă cu adevărat, iar în acest caz este vorba despre carabinierii trimiși de Parchet.

Cele 41 de depoziții ale curierilor Glovo, împreună cu analiza arhitecturii informatice a platformei, au condus la instituirea controlului judiciar asupra companiei Foodinho SRL, potrivit Corriere della Sera.

„Mă simt un număr pentru platformă. Și dacă îmi fură bicicleta sau bateria, toate cheltuielile sunt în sarcina mea”, spune Ahmed.

Hassan a oferit mai multe detalii despre modul în care este plătit: „Folosesc o bicicletă electrică pe care am cumpărat-o eu. Primesc în medie 2 euro și 50 de cenți pe livrare, cu creșteri în funcție de distanță sau în weekend și penalizări în caz de întârziere. Fac aproximativ 10-15 livrări pe zi, uneori chiar 20-25, parcurgând între 50 și 60 de kilometri. Rămân conectat la aplicație cam douăsprezece ore pe zi, de la 10 la 22”.

„Fac asta ca să supraviețuiesc”

„Sunt geolocalizat constant prin GPS. Dacă întârzii, Glovo mă sună să mă întrebe de ce sunt oprit sau de ce nu livrez”, afirmă Muhammad.

Suman adaugă: „Refuzul comenzilor sau întârzierile îți înrăutățesc rankingul și înseamnă că vei primi mai puține comenzi”. „Nu aleg nici restaurantul, nici clientul, nu există niciun contact uman, totul este gestionat de aplicație. Nu primesc informații în avans despre plată. Compensația medie este de 3 euro pe livrare, iar câștigul lunar este între 900 și 1.200 de euro”, spune Abu.

„Sunt obligat să fac asta, ca să supraviețuiesc. Am făcut și grevă, dar nu s-a îmbunătățit nimic”, declară Ali.

Samson spune: „Mi-aș dori doar ca plata să fie puțin mai mare, având în vedere că suntem expuși la frig și ploaie. Este greu”.

Citește și: Clauza prin care George Simion scapă de promisiunea de a vinde românilor apartamente cu preţuri de la 35.000 de euro: „Sunt oameni care nu au înţeles despre ce este vorba”

Datele despre ture, șterse

Khan a povestit o situație șocantă: „Nu am încă permis de ședere și nu reușesc să găsesc alt loc de muncă. Plătesc 300 de euro pe lună pentru un pat într-o cameră în care locuiesc cu încă trei persoane, la 35 de kilometri de Milano. Cheltuiesc 200 de euro pe lună pentru tren și trimit 300 de euro pe lună mamei mele în Pakistan”.

Ironia situației este că, la jumătatea lunii ianuarie, directorul general pentru Italia al grupului, care are o cifră de afaceri anuală de 255 de milioane de euro, a fost audiat într-un proces de muncă privind lipsa unei arhive cu date despre ture (necesare pentru ca livratorii să poată cere în instanță recunoașterea raportului de muncă subordonat sau dirijat de companie),și  a declarat că „responsabilul nostru cu protecția datelor ne-a spus să ștergem toate datele și așa s-a făcut”. Întrebat cum se numește acesta, răspunsul a fost: „Nu îmi amintesc numele responsabilului cu protecția datelor”.

În toamna anului trecut, Blocul Național Sindical (BNS) anunța înființarea Sindicatului Lucrătorilor de pe Platforme Digitale (SLPD), o organizație națională dedicată angajaților care lucrează prin aplicații precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt sau Blue. Noul sindicat va funcționa la nivel național, cu filiale în toate județele, și va primi atât membri români, cât și muncitori străini care activează în România prin platforme digitale.

Citește și: Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, operat de urgență după un accident cumplit la schi!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România