CURS BNR 13 NOIEMBRIE 2017. EURO a urcat la un nou maxim al ultimilor ani

Deprecierea leului continuă. Cotaţia oficială afişată luni, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6495 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6390 lei, în şedinţa de vineri.
Romania TV
13 nov. 2017, 11:09
CURS BNR 13 NOIEMBRIE 2017. EURO a urcat la un nou maxim al ultimilor ani

Nivelul de peste 4,6 lei/euro nu a mai fost atins în ultimii cinci ani şi patru luni, din săptămâna 23-27 iulie 2012, când a fost atins şi maximul de 4,6397 lei/euro.

Deprecierea monedei naţionale până peste pragul de 4,6 lei/euro a venit, miercuri, atât pe fondul incertitudinilor fiscale, cât şi al mesajului de relaxare a abordării faţă de cursul de schimb, transmis de banca centrală, declara, pentru MEDIAFAX, miercuri, analistul financiar Claudiu Cazacu.

Referindu-se la posibilele evoluţii în perioada imediat următoare, analistul a arătat că riscurile sunt „mai degrabă spre deprecierea leului decât spre apreciere”. „Tendinţele speculative nu vor duce neapărat la o depreciere ultrarapidă, dar eventualele reveniri sub pragul de 4,6 vor mai fi doar temporare. De acum discutăm de un nou palier al cotaţiilor – între 4,6 şi 4,7 lei/euro”, a mai spus Claudiu Cazacu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că spre deosebire de monedele ţărilor vecine, leul românesc are o tendinţă de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanţei comerciale.

Membrii Guvernului au adoptat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,89%, de la 1,87%, cât a fost cotat vineri, 10 noiembrie, iar indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,06%, de la 2,03%, cât a fost cotat pe 10 noiembrie, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR)

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat