Curtea Constituţională a amânat dezbaterile privind numirea vicepreşedintelui Curţii de Conturi

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru joi dezbaterile privind numirea unui vicepreşedinte, Vasile Cosmin Nicula, şi a unor consilieri la Curtea de Conturi, informează Agerpres.
Filip Stan
09 iul. 2014, 10:42
Curtea Constituţională a amânat dezbaterile privind numirea vicepreşedintelui Curţii de Conturi

Sesizarea cu privire la hotărârea Parlamentului privind aceste numiri a fost formulată de PNL şi PDL.

În sesizare se precizează că obiectul Hotărârii nr. 28 din 16 iunie a Plenului Parlamentului României îl constituie numirea pentru un mandat de nouă ani, începând cu 15 octombrie 2014, a şase consilieri de conturi ai Curţii de Conturi şi a unui vicepreşedinte al acestei Curţi.

‘Numirea celor şase consilieri de conturi s-a făcut fără a se ţine cont de configuraţia politică a Parlamentului, aceştia fiind propuşi Parlamentului de Comisiile permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere numai dintre candidaţii de pe lista prezentată de Partidul Social Democrat, atât Comisiile, cât şi Plenul Parlamentului refuzând să analizeze, respectiv să voteze candidaţi de pe listele altor grupuri parlamentare. Acest procedeu încalcă un principiu al statului de drept, potrivit căruia instituţii fundamentale care reprezintă democraţia politică şi care asigură funcţionarea normală a unui asemenea stat trebuie să se formeze cu aportul electiv al tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, în raport cu ponderea reprezentării’, susţin autorii sesizării.

Parlamentarii PNL şi PDL au arătat că funcţionarea acestui principiu se opune formării unor instituţii fundamentale ale statului de drept ‘printr-un filtru politic monocolor, tocmai pentru a se preveni anihilarea valorii pluripartidismului în jocul democratic parlamentar, care consistă, printre altele, şi în echilibrul compoziţiei profesionale a acelor instituţii care să le asigure realizarea statutului organic’.

Ei subliniază că prin modul în care sunt reglementate, atât în Constituţie, cât şi în legea de organizare şi funcţionare a sa, numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi (exerciţiul independent al mandatului, inamovibilitatea, incompatibilităţile legale), ai cărei consilieri sunt numiţi de organul reprezentativ suprem al poporului român, exerciţiul demnităţii acestora îi conferă acestei autorităţi creditul necesar pentru realizarea contribuţiei indispensabile la funcţionarea statului de drept şi a democraţiei politice.

În 16 iunie, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a validat pe fostul senator Vasile Cosmin Nicula, propus de PSD, în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi pentru funcţiile de consilieri de conturi la aceeaşi instituţie au fost validaţi: Dedsi Attila (UDMR), Constanţa Donovici (PSD), Dan Firţescu (PSD), Ileana Manuela Pieleanu (PC) şi Marius Vorniceanu (PSD).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT