Curtea Constituţională judecă joi excepţia ridicată de Mircea Băsescu în cazul infracţiunii de trafic de influenţă

CCR dezbate joi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Băsescu, Florin Anghel şi Marian Căpătână a dispoziţiilor din Codul penal referitoare la definirea infracţiunii de trafic de influenţă, infracţiune pentru care fratele fostului preşedinte a fost condamnat la 4 ani de închisoare.
Filip Stan
29 iun. 2016, 16:33
Curtea Constituţională judecă joi excepţia ridicată de Mircea Băsescu în cazul infracţiunii de trafic de influenţă

Avocatul lui Mircea Băsescu susţine în excepţia de neconstituţionalitate, depusă la 22 aprile, că articolul 291, alineatul 1 din Codul Penal privind traficul de influenţă nu este în acord cu Legea fundamentală, argumentând că în cuprinsul acestui articol se regăseşte o formulare ambiguă, care lasă loc de interpretări.

Articolul 291 din Codul Penal defineşte infracţiunea de trafic de influenţă astfel: ”Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată în alineatul 1 al articolului 291 din Codul Penal.

Citeşte şi:  Traian Băsescu publică documente din dosarul fratelui său. Declaraţie CHEIE dată de Marian Căpăţână în instanţă

Fragmentul „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public” a fost contestat la Curtea Constituţională de către avocatul lui Mircea Băsescu pe motiv că nu respectă Constituţia. „Statul e obligat prin Constituţie şi legile sale să aibă predictibilitate şi previzibilitate în momentul elaborării unei legi. Cetăţeanul trebuie să fie conştient de acţiunile sau inacţiunile sale în sensul că o anumită atitudine din partea sa poate contraveni legii. Expresia este ambiguă şi lasă loc de intrepreare şi arbitrariu“, a spus avocatul în faţa instanţei, conform Mediafax.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă de Curtea de Apel Constanţa în şedinţa din 22 aprilie 2016 în cadrul căreia s-a judecat contestarea deciziei din 8 ianuarie a Tribunalului Constanţa de condamnare la patru ani de închisoare a lui Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă.

Pe 16 iunie, Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel este definitivă.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Ce poate aștepta FCSB de la Ronny Labonne? Comparația cu Maxime Sivis oferă primele indicii: „Îl va scoate pe Crețu din echipă?”
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Cine este și ce studii are Monica Anisie, propunerea lui Adrian Veștea pentru Ministerul Educației
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?