Curtea de Apel Alba Iulia anulează o pedeapsă pentru abuz în serviciu pe motiv că a fost dezincriminată

Curtea de Apel Alba Iulia a emis prima decizie în care constată dezincriminarea unor prevederi ale infracţiunii de abuz în serviciu şi a stabilit încetarea executării pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare dată în cazul fostului secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara Dan Daniel, acuzat că ar fi intervenit într-un concurs organizat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Filip Stan
13 feb. 2017, 19:44
Curtea de Apel Alba Iulia anulează o pedeapsă pentru abuz în serviciu pe motiv că a fost dezincriminată

Instanţa şi-ar fi putut baza decizia pe hotărârea Curţii Constituţionale din 15 iunie 2016, care menţinea abuzul în serviciu, dar dădea o altă interpretare sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”, potrivit News.ro.

În 15 iunie 2016, Curtea Constituţională stabilea că dispoziţiile articolului 297 alineatul 1 din Codul penal privind abuzul în serviciu sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege “îndeplineşte prin încălcarea legii”.

După ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu  suspendare, Dan Daniel a formulat, în octombrie 2016, la Tribunalul Hunedoara, o contestaţie la executare, care, în 16 noiembrie, i-a respins-o ca nefondată. Ulterior, Dan Daniel a atacat decizia la Curtea de Apel Alba Iulia, care în 9 februarie i-a admis contestaţia.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat în totalitate încheierea Tribunalului Hunedoara, a constatat „dezincriminarea faptei prevăzute de art.297 alin.1 Cod Penal raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat” (abuzul în serviciu – n.r.) şi a dispus „încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, iar instanţa urmează să facă publică hotărârea după ce aceasta va fi motivată.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru News.ro, că decizia Curţii de Apel Alba Iulia ar putea fi bazată pe faptul că în 15 iunie 2016 Curtea Constituţională a stabilit că articolul din Codul Penal privind abuzul în serviciu are aspecte de neconstituţionalitate. Pe baza acestei decizii, apărătorii lui Dan Daniel şi-au formulat contestaţia privind executarea pedepsei pe care acesta o primise în 2016 pentru abuz în serviciu.

Fostul secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara Dan Daniel a fost condamnat în 2016 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a intervenit în cadrul desfăşurării examenului pentru postul de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara, decizia definitivă fiind pronunţată în 5 aprilie 2016.

Modificări ale articolului 297 alin. 1 privind abuzul în serviciu au fost aduse şi prin OUG 13, însă acestea nu s-au limitat doar la decizia CCR din iunie 2016, ci au adus mai multe completări. Ordonanţa 13 adoptată în 31 ianuarie de Guvern a fost anrogată cinci zile mai târziu printr-o altă Ordonanţă de Urgenţă, astfel că acele moodificări şi completări nu sunt, în prezent, în vigoare.

OUG 13 a fost contestată de societatea civilă, de către magistraţşi şi de unii politicieni, care au susţinut că fapta este dezincriminată în interesul unor politicieni cercetaţi sau judecaţi pentru abuz în serviciu.

OUG 13 a fost abrogată în urma protestelor masive de stradă din toată ţara, începute chiar în seara adoptării ordonanţei.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?