Curtea de Apel Bucureşti o dă „dispărută” pe Elena Udrea, după ce Tribunalul Bucureşti susţine că nu a reuşit s-o localizeze

Elena Udrea nu va fi prezentă astăzi în faţa judecătorilor care, de la ora 11.30, au programat un nou termen în dosarul Hidroelectrica, dar procesul de extrădare a fostului demnitar din Bulgaria se apropie de final.
Filip Stan
09 mai 2022, 13:54
Curtea de Apel Bucureşti o dă

Curtea de Apel București a stabilit, luni, emiterea unui ordin european de anchetă în vederea îdentificării precise a locației în care se află încarcerată Elena Udrea pe teritoriul Bulgariei, pentru audierea acesteia prin videoconferință în dosarul Hidroelectrica.

Elena Udrea este acuzată în acest nou dosar de trafic de influență și de spălare de bani. La termenul anterior al procesului, din 18 aprilie, avocatul fostului ministru a solicitat instanţei o amânare, deoarece clienta lui, care era arestată în Bulgaria, „şi-a manifestat intenţia de a da declaraţie în prezenta cauză”, scrie Libertatea.

La termenul de luni al acestui proces de corupție în care Elena Udrea urma să fie audiată în calitatea sa de inculpat instanța a constatat că Tribunalul București,  instanța de la care a solicitat informații cu privire la localizarea persoanei condamnate Elena Udrea a arătat că nu are date concludente.

Mai precis, Tribunalul București este instanța de executare în cazul sentinței definitive a ICCJ din dosarul Gala Bute în care Elena Udrea a rămas cu cei șase ani de închisoare cu executare.

Citeşte şi: Trei membri ai Clanului Sportivilor, trimişi în judecată de DNA, în stare de arest, pentru şantaj, loviri şi alte violenţe şi privare de libertate

Astfel, Tribunalul este instanța care trebuie să pună în executare acea deciziei definitivă a ICCJ și de asemenea instanța care primește datele operative privind executarea efectivă a încarcerării.

În altă ordine de idei, în dosarul de la Curtea de Apel București instanța stă blocată cu finalizarea cercetării judecătorești, blocajul apărând după ce Elena Udrea a arătat că dorește să dea o declarație de inculpat în proces.

Cu o zi înainte de a se prezenta la CAB Udrea a fost prinsă în Bulgaria când încerca să treacă în Grecia, pe chiar în ziua în care ICCJ a stabilit definitiv că ea poate fi încarcerată la penitenciarul Târgșor.

Anterior fugii sale din România, în ziua în care ICCJ urma să pronunțe decizia definitivă în dosarul Gala Bute, Elena Udrea anunțase la CAB, în acest dosar, că dorește să dea declarație de inculpat.

Cu toate acestea fostul demnitar, prin apărătorii săi, a amânat două ori momentul, la două termene diferite, la ultimul termen arătând că trebuie să ajungă la instanța supremă la un dosar despre care se știa că este în imposibilitate de judecare și că se va amâna.

Citeşte şi: Elena Udrea face bani şi în închisoare în aşteptarea deciziei privind extrădarea în România

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a vorbit despre strategia de transferuri a lui Dinamo din iarnă! Asta se întâmplă cu haita lui Campos
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România