Curtea de Apel Galaţi a respins cererea DIICOT de arestare a lui Mihail Boldea

Curtea de Apel Galaţi a respins, joi noapte, cererea DIICOT de arestare a lui Mihail Boldea în noul dosar în care este cercetat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.
Romania TV
26 oct. 2012, 07:53
Curtea de Apel Galaţi a respins cererea DIICOT de arestare a lui Mihail Boldea

Procurorii DIICOT Galaţi au emis, miercuri, ordonanţă de reţinere pentru Mihail Boldea şi au cerut Curţii de Apel Galaţi arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.

De asemenea, procurorii i-au reţinut în acest dosar şi pe Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roşu.

Curtea de Apel Galaţi a respins propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a lui Mihail Boldea, care este arestat deja într-un alt dosar în care este judecat pentru înşelăciuni imobiliare.

În noul dosar, Mihail Boldea este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune, instigare la evaziune fiscală şi inducere în eroare a unor instituţii publice privind execuţia unor lucrări, Boldea fiind acuzat că nu ar fi înregistrat în documentele contabile aceste operaţiuni, derulate în 2011.

Fratele lui Mihail Boldea, Valentin, este cercetat în acest dosar pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, procurorii dispunând în cazul lui măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Procurorii DIICOT Galaţi şi poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la locuinţele lui Mihail Boldea şi şefului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Valentin Boldea, precum şi la sediul DSP, într-un caz de înşelăciune şi evaziune fiscală de 450.000 de euro, după ce ar fi indus în eroare ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului.

Potrivit procurorilor DIICOT, învinuiţii Mihail Boldea şi Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roşu, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat.

Membrii grupării sunt suspectaţi că au folosit opt societăţi comerciale pentru a înregistra operaţiuni comerciale fictive pentru diverse mărfuri cu societăţi aflate în lichidare sau firme tip „fantomă”, fapt ce a avut drept consecinţă directă diminuarea cuantumului taxelor datorate bugetului de stat.

Totodată, membrii grupării ar fi indus şi menţinut în eroare instituţii de stat, respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii, cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect reabilitarea unor unităţi de învăţământ şi spitaliceşti din municipiul Galaţi, „prin modificarea unilaterala a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale si a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin utilizarea unor documente contabile false emise de către societăţi controlate direct sau indirect de către membrii grupării”, a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.

„Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea acestor fonduri”, potrivit DIICOT.

Prejudiciul total produs bugetului de stat în acest fel a fost estimat la 450.000 de euro.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie, de către procurorii DIICOT – Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Mihail Boldea este arestat preventiv de la sfârşitul lunii martie. Procesul lui Mihail Boldea va începe în 15 noiembrie, la Curtea de Apel Galaţi.

Valentin Boldea, fratele mai mare al lui Mihail Boldea, a ajuns într-o funcţie importantă după ce PDL a câştigat alegerile. Astfel, în 2009 Valentin Boldea, care era medic de familie în comuna Corni, a ajuns la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Boldea a fost numit la şefia la DSP după ce această funcţie fusese ocupată de medici renumiţi în Galaţi. Valentin Boldea a fost plasat iniţial într-un post interimar, cu susţinerea PDL Galaţi. În luna august a anului 2010 a fost schimbat din funcţie în urma reorganizării direcţiilor de sănătate publică din ţară. În ianuarie 2011, Valentin Boldea a revenit la conducerea DSP Galaţi, în urma unui concurs, el fiind susţinut de organizaţia judeţeană Galaţi a PDL. De la acel moment, Valentin Boldea a continuat să fie şeful Direcţiei de Sănătate Publică.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Șumudică, reacție șoc: “N-avem nicio șansă cu Turcia! Am stat în carantină Covid cu turcul de la Roma! Făcea 1000 abdomene pe zi”. Tehnicianul a analizat echipa României pentru barajul de CM
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre banii românilor. Cum sunt folosiți, de fapt: Nu-ți trebuie armată ca să distrugi o țară
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj