Curtea de Apel: Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare

Curtea de Apel București a respins apelul ANI la decizia Tribunalului București din 1 aprilie 2014 prin care se constata ca Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare din 25 mai, informează stiripesurse.ro.
Romania TV
07 apr. 2014, 08:18
Curtea de Apel: Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare

Curtea de Apel a decis că Agenţia Naţională de Integritate nu are calitatea să conteste candidatura lui Diaconu. Astfel, instanţa „respinge apelul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă”.

Mircea Diaconu a declarat, sâmbătă, că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti i-au permis să candideze la alegerile europarlamentare din 25 mai.

„Este a treia decizie, două sunt de la Tribunalul Bucureşti – aceasta şi încă una – şi a mai fost una azi dimineaţă şi toate îmi sunt favorabile. Prima decizie, cea din 1 aprilie, a rămas definitivă pentru că s-a respins contestaţia. La contestaţia depusă ieri, răspunsul tribunalului este că admite cererea. Se va face în mod sigur apel. Cred că nici la admitere la facultate n-am avut emoţii mai mari, stabilesc un lucru pe care încerc să-l spun de doi ani. Eu zic că e cam mare diferenţa, ambele texte sunt scrise în limba română, e greu să fie două sensuri… mi-e frică, dar am încredere în justiţie”, spunea Mircea Diaconu.

Tribunalul Bucureşti amânase, vineri seara, decizia privind contestaţia depusă de către Mircea Diaconu faţă de hotărârea Biroului Electoral Central de a-i invalida candidatura ca independent la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Mircea Diaconu a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, instanţa stabilind pentru vineri judecarea acestei contestaţii, transmite Agerpres.

Hotărârea BEC a fost luată miercuri şi s-a întemeiat pe o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2012, prin care Mircea Diaconu a fost declarat în stare de incompatibilitate, având interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Pe 26 martie, Agenţia Naţională de Integritate a informat BEC că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.

„Mircea Diaconu se află sub interdicţia expresă prevăzută de lege pentru a ocupa o funcţie eligibilă, cum este funcţia de europarlamentar, mandatul de senator al acestuia fiind tot o funcţie eligibilă, încetând de drept prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate. Or, în cazul de faţă, Mircea Diaconu a fost declarat ca fiind incompatibil, printr-un act administrativ menţinut prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, aspect care face ca acesta să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin (1) lit. c) din Legea nr. 33/2007 şi pe cale de consecinţă acesta nu îndeplineşte o condiţie de fond pentru a putea candida la alegerile pentru Parlamentul European”, susţine ANI.

În opinia ANI, o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremaţiei interesului public şi integrităţii în exercitarea funcţiei publice.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pe 18 martie că Diaconu a fost scos din lista partidului pentru europarlamentare după ce liberalii au luat act de comunicatul ANI şi sentinţa ÎCCJ referitoare la incompatibilitatea acestuia.

A doua zi Mircea Diaconu a demisionat din partid şi a declarat că intenţionează să candideze ca independent la alegerile pentru Parlamentul European. El şi-a depus candidatura la europarlamentare pe 26 martie în calitate de independent. Diaconu a menţionat că a strâns peste 125.000 de semnături de susţinere a candidaturii sale.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT