Curtea Supremă a decis reţinerea fostului preşedinte al Columbiei, Alvaro Uribe

Decizia Curţii Supreme va marca primul caz din Columbia în care s-a ordonat reţinerea unui preşedinte. 
Alina Costache
05 aug. 2020, 04:45
Curtea Supremă a decis reţinerea fostului preşedinte al Columbiei, Alvaro Uribe

Fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe a anunţat marţi că o instanţă a Curţii Supreme a ordonat reţinerea sa, în cadrul unei investigaţii privind influenţarea unor martori şi fraudă, transmite Reuters potrivit Agerpres. 

Uribe, un mentor al preşedintelui Ivan Duque, care în prezent este senator, a declarat în repetate rânduri că este nevinovat şi a pus sub semnul întrebării independenţa curţii.

La ora transmiterii ştirii instanţa nu îşi publicase decizia şi nu este clar dacă Uribe, o figură politică controversată, va fi în arest la domiciliu sau în spatele gratiilor.

“Privarea mea de libertate provoacă o tristeţe profundă soţiei, familiei mele şi columbienilor care consideră că am făcut ceva bun pentru ţară”, a scris Uribe pe Twitter.

Decizia Curţii Supreme va marca primul caz din Columbia în care s-a ordonat reţinerea unui preşedinte. Duque l-a susţinut în repetate rânduri pe Uribe şi a spus că acestuia ar trebui să i se permită să se apere în libertate.

Cazul are legătură cu un conflict vechi între Uribe, care este de orientare de dreapta, şi senatorul de stânga Ivan Cepeda. În 2012, Uribe l-a acuzat pe Cepeda că ar fi orchestrat un complot pentru a-l asocia cu grupări paramilitare de dreapta.

În 2018, instanţa a declarat că Cepeda a colectat informaţii de la foşti luptători în cadrul activităţii sale şi că nu a plătit sau presat foşti paramilitari.

În schimb, Uribe a fost cel vinovat, potrivit instanţei, care a adăugat că aliaţii acestuia au întreprins noi eforturi de influenţare a martorilor, chiar şi după hotărârea sa iniţială.

Uribe şi parlamentarul Alvaro Hernan Prada riscă condamnări la închisoare de până la 12 ani. O astfel de condamnare l-ar pune pe Uribe în rândul altor foşti preşedinţi ai Americii Latine, între care Lula da Silva, din Brazilia, şi Alberto Fujimori, din Peru, care fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.

Uribe este cunoscut pentru o ofensivă agresivă împotriva gherilelor marxiste, în perioada 2002 – 2010. El şi familia sa sunt acuzaţi de multă vreme de legături cu grupări paramilitare. Fratele său Santiago se confruntă în prezent cu o acuzaţie de omor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Fumul alb de la eșapament poate ascunde probleme serioase. Ce trebuie să verifice imediat șoferii
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT