Custodele Coroanei, Margareta, despre cazul Caracal: Condamn cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor

Custodele Coroanei Române, Margareta, condamnă cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor şi îndeamnă la educarea tinerilor şi adulţilor pentru înlăturarea unor astfel de atitudini.
Romania TV
12 aug. 2019, 12:54
Custodele Coroanei, Margareta, despre cazul Caracal: Condamn cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor

„Condamn cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor. Ea nu face nicio cinste naţiunii noastre. Suntem încă la primii paşi în combaterea ei, iar pentru reuşită avem nevoie de consolidare, în egală măsură, a sistemului de protecţie al statului şi a structurilor societăţii civile. Mai presus de toate, educaţia, nu doar a tinerilor, ci şi a adulţilor este absolut necesară atât pentru conştientizarea problemei, cât şi pentru deprinderea metodelor de prevenţie şi reacţie la violenţa din jurul nostru – nu doar să putem observa,ci şi să luăm atitudine”, spune Custodele Coroanei într-un mesaj postat pe site-ul www.romaniaregala.ro.

Custodele Coroanei transmite compasiune familiilor îndurerate ale tinerelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, dispărute la Caracal.

„De câteva săptămâni, suntem împreună martori la tragedia tinerelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Gândurile şi compasiunea noastră se îndreaptă către familiile îndurerate. Tragedia lor nu este, din nefericire, unică. Zeci de mii de femei şi fete din întreaga ţară trec anual prin experienţe pline de cruzime, atât acasă cât şi în spaţiul public, iar nenumărate altele se confruntă zilnic cu misoginismul şi cu discriminarea pe bază de gen. Atunci când semnalează abuzurile, multe dintre ele se lovesc de desconsiderarea victimei, cauzată atât de prejudecăţi, cât şi de sărăcia din sistemul care ar trebui să le ofere protecţie şi ajutor”, afirmă ea.

Custodele Coroanei aminteşte că Societatea Naţională de Cruce Roşie, pe care o conduce, „alături de societăţile-surori din întreaga lume, oferă ajutor şi protecţie victimelor violenţelor prin proiecte specializate, prin programul universal de căutare a persoanelor dispărute şi transmiterea gratuită a mesajelor de Cruce Roşie”.

„De asemenea, Fundaţia Regală Margareta a României, prin Fondul Special pentru Copii, contribuie la educarea tinerilor defavorizaţi pentru a-şi cunoaşte drepturile şi susţinerea şcolarizării lor, astfel încât să nu cadă pradă abandonului şcolar şi sărăciei. Familia mea şi cu mine avem şi alte iniţiative care promovează drepturile femeilor şi conştientizarea problemelor cu care acesta se confruntă în ţara noastră. În mod special, discriminarea pe bază de gen este puternic înrădăcinată în România, ca şi, din nefericire, în multe alte ţări ale lumii. Vă invit pe fiecare să vă alăturaţi acestui demers prin gesturi simple, dar profunde: să privim femeia de lângă noi aşa cum ne privind pe noi înşine, să reacţionăm atunci când credem că este victima unui abuz; să întrebăm atunci când credem că nu îi este bine. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, se mai arată în mesajul Custodelui Coroanei Române, Margareta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT